Atribuţiile de primar ale lui Cristian Popescu-Piedone, preluate de viceprimarul Mircea Nicolaidis

Atribuţiile de primar ale lui Cristian Popescu-Piedone, preluate de viceprimarul Mircea Nicolaidis

Atribuţiile de primar ale lui Cristian Popescu-Piedone au fost preluate de viceprimarul Mircea Nicolaidis (PPU-SL), după ce edilul Sectorului 5 a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în dosarul 'Colectiv'.

Mircea Nicolaidis a explicat, joi, pentru AGERPRES, că atribuţiile de edil i-au fost delegate, întrucât anterior, prin hotărâre de Consiliu Local, a fost desemnat să le preia.

El a amintit că, potrivit noului Cod administrativ, sunt doi viceprimari, dintre care unul este desemnat de Consiliul Local să preia atribuţiile primarului în caz că aceasta se impune.

"În primul rând trebuie să ducem mai departe munca depusă până acum de domnul primar cu această echipă care s-a format aici. Noi credem că sunt schimbări vizibile în sector", a declarat viceprimarul.

Mircea Nicolaidis a adăugat că în maxim şase luni trebuie organizate alegeri pentru funcţia de primar, conform Codului administrativ. 

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt