Aterizare de ugenţă cu elicopterul

Aterizare de ugenţă cu elicopterul

Incident aviatic grav lângă Timişoara. Un elicopter şcoală a aterizat de urgenţă după care s-a răsturnat. La bord erau două persoane care au scăpat ca prin minune fără nicio zgârietură. Cazul este acum investigat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În momentul în care aeronava a atins pământul s-a răsturnat. Elicopterul a suferit avarii majore. Aparatul de zbor aparţine unei companii private din Oradea. Câmpul pe care a aterizat de urgenţă este situat în apropierea localităţii Becicherecul Mic, la aproximativ 15 km de Timişoara.

Imediat după ce a iesit din elicopter, pilotul a sunat la 112 şi la faţa locului a fost trimis un echipaj de poliţie. Cazul a fost preluat de procurorii timişoreni, dar şi de Autoritatea de Investigaţii şi Analiza pentru Siguranţa Aviatiei Civile. Inspectorii vor stabilii care a fost cauza exactă a producerii incidentului. Aeronava a fost preluata de proprietar şi urmează să fie reparată.

Anul acesta au mai avut loc în ţara noastră două accidente aviatice în care au fost implicate două aeronave de mici dimensiuni. Pe 26 martie, un avion de acrobaţie s-a prăbuşit în comuna Târgşoru Vechi din Prahova. Pilotul a decedat. Iar pe 27 august, o aeronava tot de mici dimensiuni s-a prăbuşit în judeţuş Giurgiu. Doi oameni au murit atunci.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt