Serviciul Român de Informaţii avertizează că au fost semnalate tot mai multe tentative de fraudă telefonică în care infractorii folosesc identitatea instituţiei pentru a obţine date personale şi bancare. Metoda, cunoscută sub numele de „spoofing”, poate face ca pe ecranul telefonului să apară chiar numărul oficial al SRI.
Potrivit avertismentului transmis de Serviciul Român de Informaţii, atacatorii folosesc programe speciale pentru a falsifica identitatea apelantului şi pentru a inspira încredere victimelor.
În timpul convorbirii, aceştia pot solicita informaţii personale, date despre carduri sau conturi bancare, coduri de autentificare, parole ori chiar efectuarea unor transferuri de bani.
Instituţia subliniază că nu solicită niciodată telefonic astfel de informaţii şi recomandă cetăţenilor să trateze cu maximă prudenţă orice apel în care sunt cerute date sensibile.
Metoda de tip spoofing permite afişarea pe telefon a oricărui număr ales de atacatori, indiferent dacă acesta aparţine unei instituţii publice, unei companii sau unei persoane fizice. Scopul este convingerea victimei că discută cu un interlocutor legitim.
Pentru a evita astfel de fraude, SRI recomandă întreruperea imediată a convorbirii în cazul în care există cea mai mică suspiciune şi evitarea furnizării oricăror informaţii confidenţiale. Ulterior, persoana apelată ar trebui să formeze manual numărul oficial al instituţiei sau al companiei respective, folosind surse sigure.
Reapelarea directă către numărul oficial elimină riscul de a intra din nou în contact cu persoana care a iniţiat apelul fraudulos, deoarece tehnica de spoofing funcţionează doar la iniţierea convorbirii.
Sursă foto: SRI (Facebook)







