Cu doar câteva zile înainte de termenul la care evacuarea Afganistanului trebuia încheiată, evenimentele au luat o turnură dramatică. O serie de explozii care au avut loc joi în apropierea aeroportului din Kabul a blocat întreaga operaţiune de evacuare. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune, însă proporţia dezastrului, în termen de victime umane, creşte de la un minut la altul.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, condamnă ferm atacul de la Kabul, precizând că operaţiunea de evacuare va continua.
„Condamn ferm acest atac terorist îngrozitor. Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil către un mediu sigur, cât mai rapid cu putinţă”, a scris Jens Stoltenberg pe Twitter.