Doi membri ai Gărzii Naţionale a SUA au fost împuşcaţi miercuri în Washington DC, capitala Statelor Unite, nu departe de Casa Albă. Starea celor doi militari este foarte gravă, a anunţat preşedintele Donald Trump. Un suspect, şi el rănit, a fost arestat în legătură cu acest atac armat, a anunţat Poliţia.
Secretarul american pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a confirmat că doi membri ai Gărzii Naţionale a SUA au fost împuşcaţi în Washington DC, conform Hotnews.ro.
Preşedintele Donald Trump informează într-o postare pe Truth Social că cei doi soldaţi împuşcaţi sunt în stare critică la spital.
Şi atacatorul a fost grav rănit, menţionează Trump, care spune că acesta „va plăti un preţ mare” pentru fapta sa.
„Animalul care i-a împuşcat pe cei doi membri ai Gărzii Naţionale – ambii fiind în stare critică, aflaţi acum în două spitale diferite – este şi el grav rănit, dar, indiferent de asta, va plăti un preţ foarte mare. Dumnezeu să binecuvânteze Marea noastră Gardă Naţională şi toate forţele noastre militare şi de ordine. Aceştia sunt cu adevărat oameni minunaţi. Eu, în calitate de preşedinte al Statelor Unite, şi toţi cei asociaţi cu Biroul Preşedinţiei, suntem alături de voi!”, este mesajul postat de Trump la scurt timp după incident.
Potrivit ei, Departamentul de Securitate Internă lucrează cu forţele de poliţie pentru a strânge mai multe informaţii despre acest incident, ale cărui circumstanţe sunt încă neclare.






