Arnold Schwarzenegger a vândut la licitaţie ceasul de lux pe care a uitat să-l declare la vamă

Arnold Schwarzenegger a vândut la licitaţie ceasul de lux pe care a uitat să-l declare la vamă

Actorul american Arnold Schwarzenegger a vândut, joi, la licitaţie, pentru 270.000 de euro, un ceas de lux pe care uitase să îl declare când a aterizat la Munchen, în Germania, cu o zi înainte, scrie Le Figaro, citat de News.ro.
Licitaţia minimă pentru ceasul pe care Schwarzenegger îl deţine a fost de 50.000 de euro iar veniturile obţinute în urma acesteia vor fi donate pentru combaterea schimbărilor climatice.
"Un final fericit pentru aventura vamală a lui Arnold Schwarzenegger", a scris vineri, într-un comunicat de presă, Schwarzenegger Climate Initiative. Organizaţia de protecţie a mediului va primi fondurile strânse în timpul serii organizate în luxoasa staţiune de schi austriacă Kitzbühel.
Pe scenă, spre amuzamentul celor 160 de invitaţi aleşi de el, printre care şi trimisul american pentru climă John Kerry, starul hollywoodian a făcut spectacol, spunând glume despre incidentul de la Munchen şi despre ceasul şi cătuşele pe care oficialii i le-ar fi putut da. "A fost o experienţă nebună", a declarat el, potrivit unei înregistrări video publicate de site-ul TMZ.
Miercuri, actorul de origine austriacă a fost reţinut de vameşii de la aeroportul din Munchen la sosirea sa în Germania. Personalul vamal l-a acuzat că nu a declarat ceasul. După aproximativ trei ore, actorul a reuşit să îşi continue călătoria şi i s-a permis, de asemenea, să includă ceasul în licitaţie.
Schwarzenegger a fost de acord la Munchen să plătească taxe vamale pentru ceasul personal, scrie agenţia dpa. 
El a cooperat în permanenţă, "chiar dacă a fost o investigaţie incompetentă, o comedie totală de erori, dar una care ar fi determinat un film poliţist foarte amuzant', potrivit Schwarzenegger Climate Initiative.
De asemenea, actorul voia să participe la cursa de schi Hahnenkamm din satul Kitzbühel din Alpii austrieci.
Pe lângă ceas, joi seară, au fost scoase la licitaţie opere de artă şi o sesiune de antrenament cu fostul halterofil. În total, au fost strânse 1,31 milioane de euro pentru a sprijini proiecte dragi actorului, care organizează anual o conferinţă despre climă la Viena.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt