Armin van Buuren vine la Digital Throne - Campionatul Mondial de Esports, pe 1 septembrie

Armin van Buuren vine la Digital Throne - Campionatul Mondial de Esports, pe 1 septembrie

Line-up-ul festivităţii de închidere a Digital Throne - Campionat Mondial de Esports, ce are loc la Iaşi pe 1-3 septembrie, este completat de către unii dintre cei mai celebri DJ de muzică electronică din lume: Armin van Buuren şi Tujamo. Aceştia vor urca pe scena festivităţii de închidere alături de artişti internaţionali de renume precum: Lost Frequencies, JP Cooper şi Tom Odell, dar şi de artiştii români B.U.G. Mafia, Delia, Carla's Dreams, Alternosfera, Subcarpaţi, Spike, The Motans, Connect-R & Johny Romano, Deliric x Silent Strike w. Muse Quartet & CTC şi Filarmonica “Moldova” din Iaşi.

Până în ziua evenimentului, ce va avea loc pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, biletele pentru cele trei zile de concert pot fi achiziţionate online la preţul de 220 de lei, iar abonamentul achiziţionat direct la festival va avea un preţ de 250 lei.

Prima TV este partener media al evenimentului.

Armin van Buuren va urca pe scena Digital Throne la Iaşi vineri, 1 septembrie. Programul pe zile al evenimentului va fi anunţat în curând. Armin van Buuren este un nume important pe scena muzicii electronice, atât ca DJ, cât şi ca producător. Olandezul în vârstă de 46 de ani a cucerit top-urile muzicale în anul 1995 cu piesa Blue Fear, iar de-a lungul carierei sale a concertat în peste 25 de ţări.

Armin van Buuren s-a aflat, pentru 21 de ani la rând, în lista primilor cinci DJ ai lumii în topurile de specialitate şi a reuşit ca la fiecare apariţie în România să construiască o relaţie specială cu fanii săi. A state of Trance, deseori cunoscută şi sub prescurtarea ASOT, este o emisiune radio olandeză găzduită de către Armin, lansată prima dată în iunie 2001 şi care este difuzată săptămânal, numărul ascultătorilor depăşind 40 de milioane.

“Iaşi devine capitala mondială a sporturilor electronice, dar şi un pol de atracţie european pe partea de festivaluri. Pe lângă sutele de jucători profesionişti care vin în oraşul nostru, avem mii de turişti interesaţi de acest fenomen mondial de esports, precum şi de concertele de muzică şi evenimentele conexe organizate la sfârşit de august. Pe lângă câştigul de imagine pentru oraşul nostru, se deschid şi noi oportunităţi de business în turism, horeca, IT şi multe alte domenii, prin care revitalizăm economia locală.”, a declarat Mihai Chirică, primar al Municipiului Iaşi.

Asemenea lui Armin van Buuren, Tujamo este unul dintre DJ-ii cu un fanbase uriaş în România, Matthias Richter, cunoscut drept Tujamo, şi-a început cariera la vârsta de 17 ani, iar în 2012 a lansat primul său single Who ce i-a adus rapid recunoaştere din partea faimoasei case de discuri Spinnin’ Records. În 2016, Tujamo a lansat albumul său de debut United In Dance ce a fost un succes comercial şi critic şi l-a stabilit pe acesta drept o forţă majoră pe scena EDM.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

Digital Throne găzduieşte cea de-a 15-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiţia, organizată de Federaţia Internaţională de Esports, va reuni cei mai mulţi jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Peste 700 de jucători din 120 de ţări se vor înfrunta la şase dintre jocurile competitive de top ale momentului - Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends şi PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iaşi le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete şi acces

Biletele la festivitatea de închidere pot fi achiziţionate de pe iabilet.ro şi entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro

Despre Digital Throne

Digital Throne este un festival de 10 zile (24 august – 3 septembrie), care lansează, la nivel internaţional, strategia Iaşiului de a deveni o capitală globală a sportului digital, artei, educaţiei şi divertismentului.

Ca parte a Digital Throne, Iaşi 2023 găzduieşte cea de-a 15-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Esports.

Peste 700 de jucători din peste 120 de ţări vor concura pentru trofeul competiţiei într-un oraş care radiază o cultură unică şi o istorie bogată.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt