Poliţiştii ialomiţeni sunt în alertă, după ce un tânăr, aflat în stare de arest preventiv, a înşelat vigilenţa poliţiştilor şi s-a făcut nevăzut. Suspectul a evadat de sub escortă de la Urziceni.
Conform IPJ Ialomiţa, incidentul a avut loc marţi, 24 august, în jurul orei 17.30. Poliţiştii de investigaţii criminale din Urziceni au efectuat activităţi de cercetare penală într-un dosar penal, privind doi tineri, de 17 şi 18 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis, ambii aflaţi în stare de arest preventiv.
În timpul cercetărilor, tânărul de 18 ani, din judeţul Iaşi, în timp ce se afla în grupul sanitar din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni a evadat de sub escortă, părăsind clădirea pe geamul exterior. Poliţiştii au instituit filtre în tot judeţul, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa fiind angrenate forţe suplimentare de la toate serviciile operative în vederea identificării acestuia. De asemenea, a fost solicitat şi sprijinul jandarmilor ialomiţeni precum şi un câine de urmă.