Netflix a avut anul trecut venituri de 45,2 miliarde de dolari, după ce în ultimul trimestru a câştigat 12 miliarde de dolari, scrie News.ro.
Comparativ cu 2024, veniturile companiei au crescut cu 18% în ultimul trimestru al anului trecut şi cu 16% pe întreg anul.
Netflix are acum peste 325 de milioane de conturi plătite, dar în acelaşi timp, îşi creşte şi veniturile obţinute din reclame.
1,5 miliarde de dolari a câştigat Netflix anul trecut din reclame, ceea ce reprezenta o creştere de 250% faţă de 2024. Pentru viitor, compania are în plan să lanseze noi formate de publicitate.
În acelaşi timp, platforma se laudă cu o creştere a timpului alocat de abonaţi vizionării în a doua parte a anului trecut, cu 2% mai mare decât în 2024.
Anul acesta, Netflix plănuieşte să lanseze o nouă interfaţă pentru aplicaţiile mobile, care să acomodeze mai bine tipurile noi de conţinut, precum podcast-urile video şi clipurile verticale.






