Organizaţia Mondială a Sănătăţii încearcă să calmeze temerile apărute după focarul de hantavirus înregistrat la bordul vasului de croazieră MV Hondius, unde mai mulţi pasageri s-au îmbolnăvit, iar trei persoane şi-au pierdut viaţa. Reprezentanţii OMS susţin că, deşi virusul este unul sever pentru cei infectaţi, posibilitatea unei răspândiri la scară largă rămâne foarte redusă.
Potrivit OMS, hantavirusul nu se transmite uşor între oameni, iar datele analizate până în prezent indică faptul că nu există motive pentru a se vorbi despre o nouă pandemie. Christian Lindmeier, purtător de cuvânt al organizaţiei, a explicat la Geneva că situaţia trebuie privită cu calm şi prudenţă, fără a crea panică în rândul populaţiei.
„Este vorba de un virus periculos, dar numai pentru persoana efectiv infectată. Riscul pentru populaţia generală rămâne, în schimb, extrem de scăzut”, a declarat la Geneva Christian Lindmeier.
Oficialul OMS a precizat că inclusiv persoanele care au împărţit aceeaşi cabină cu pacienţi confirmaţi nu s-au infectat în toate cazurile, ceea ce reprezintă un indiciu important privind nivelul redus de contagiozitate al virusului.
„Nu este deloc ca rujeola, adică: dacă vă aflaţi aici, în sala de presă, şi cineva din faţă tuşeşte, rândurile din faţă nu ar fi în pericol. Un contact strâns înseamnă că trebuie să fiţi practic nas în nas (...) Nu este un nou Covid”, a insistat în faţa jurnaliştilor purtătorul de cuvânt.
Nava MV Hondius a plecat la începutul lunii aprilie din Ushuaia şi se îndreaptă acum către Tenerife. În timpul călătoriei au fost raportate cinci cazuri confirmate şi alte trei suspecte de hantavirus, conform ultimului bilanţ transmis de OMS.
Între timp, autorităţile sanitare au monitorizat atent toate persoanele care au intrat în contact cu pasagerii infectaţi. Un exemplu considerat încurajator de OMS este cel al unei stewardese a companiei KLM, care a asistat o pasageră olandeză infectată şi care ulterior a murit. Deşi femeia a fost expusă direct, testele au arătat că nu a contractat virusul.
„Se pare că a fost în contact strâns cu această femeie. (...) Cu toate acestea, nu pare să fi fost infectată cu virusul Hantavirus. Este, aşadar, o veste bună din multe puncte de vedere”, a subliniat Lindmeier.
OMS consideră relevant şi cazul unui cetăţean elveţian internat la Zurich, a cărui parteneră, deşi a călătorit permanent alături de el, nu a prezentat simptome şi s-a autoizolat preventiv.
„Femeia, care a făcut tot drumul împreună cu soţul ei, nu a prezentat niciun simptom şi s-a pus în carantină. (...) Acest lucru arată încă o dată că, din fericire, virusul nu pare a fi atât de contagios”, a spus Lindmeier.
În paralel, autorităţile britanice monitorizează mai multe situaţii legate de focarul de pe vasul de croazieră. UK Health Security Agency a anunţat apariţia unui al treilea caz suspect în Tristan da Cunha, una dintre escalele făcute de navă la finalul lunii aprilie. Alte două cazuri confirmate implică cetăţeni britanici, dintre care unul este tratat în Africa de Sud, iar altul în Ţările de Jos.
Totodată, două persoane revenite recent în Regatul Unit după călătoria pe navă au fost sfătuite să se autoizoleze, chiar dacă nu prezentau simptome. OMS a transmis mesaje liniştitoare şi pentru locuitorii insulei Sfânta Elena, unde mai mulţi pasageri au coborât temporar în timpul unei escale.
„Pentru populaţia unei insule, indiferent de ţară, nu vorbim de un risc nul, ci de un risc absolut minim”, a insistat el.






