Noi detalii din ancheta care trebuie să facă lumină în cazul studentului găsit mort în camera sa de cămin. Anchetatorii au descoperit, lângă el, antidepresive şi alcool! Sfârşitul tânărului de numai 20 de ani ar fi fost cauzat de o supradoză de droguri, dar se ia în calcul şi sinuciderea. Studentul era din Focşani, fiul unui cunoscut antrenor de tenis.
Tânărul a venit în Capitală la studii, învăţa la Academia de Studii Economice. La începutul lunii, s-a mutat la căminul privat din zona Vitan. În vacanţa de Paşte ar fi mers acasă şi s-a întors în Bucureşti la mijlocul săptămânii trecute. Nimic din comportamentul său nu a dat de bănuit prietenilor ceea ce urma să se întâmple.
Prietenii care au dat alarma spun că băiatul era un singuratic şi avea un comportament ciudat. Studentul ar fi ajuns căminul din Vitan după ce a fost dat afară dintr-un alt complex studenţesc, tot din cauza problemelor cu drogurile.
Tânărul este fiul unui cunoscut antrenor de tenis din Focşani. Familia şi apropiaţii sunt şocaţi. Trupul său a fost dus la INML pentru necropsie, iar criminaliştii au cerut analize toxicologice. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.