Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme severă, valabile pentru mai multe regiuni ale ţării, unde sunt aşteptate ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări puternice ale vântului. Meteorologii avertizează că fenomenele de instabilitate atmosferică vor afecta în special jumătatea de est a României şi vor continua până la finalul săptămânii.
Potrivit specialiştilor ANM, informarea meteorologică este valabilă în intervalul 21 mai, ora 10:00 – 23 mai, ora 21:00. În acest interval, sunt prognozate episoade de vreme instabilă caracterizate prin averse, descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină.
Meteorologii estimează că, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 20–30 de litri pe metru pătrat, iar în anumite zone pot depăşi chiar 40–50 de litri pe metru pătrat.
Pe lângă precipitaţii, vântul va sufla cu putere în mai multe regiuni ale ţării. În estul României, dar şi local în zonele vestice şi centrale, rafalele vor atinge în general 45–55 km/h. La munte, în special în zona înaltă, vitezele vântului pot ajunge la 60–90 km/h.
Totodată, ANM a emis un Cod galben de intensificări ale vântului valabil joi până la ora 21:00. Avertizarea vizează Moldova, nord-estul Munteniei şi sudul Banatului, unde rafalele vor avea viteze de 50–65 km/h.
O nouă atenţionare Cod galben va intra în vigoare şi vineri, când vântul va continua să se intensifice în Moldova şi în nord-estul Munteniei, cu viteze similare, de până la 65 km/h.
În ceea ce priveşte prognoza pentru Bucureşti, meteorologii anunţă mai multe zile cu vreme instabilă. Joi, cerul va fi temporar noros şi sunt aşteptate averse însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă pot ajunge la 6–8 litri pe metru pătrat, iar izolat pot depăşi 10 litri. Temperaturile maxime vor urca până la 25–26 de grade Celsius.
Vineri, vremea se va răci uşor în Capitală. Sunt prognozate noi episoade de ploaie, cu acumulări de apă de 10–15 litri pe metru pătrat, însoţite de tunete şi fulgere. Vântul va avea intensificări de scurtă durată, iar temperatura maximă va fi de aproximativ 21–22 de grade.
Şi sâmbătă sunt aşteptate averse, mai ales în a doua parte a zilei. Meteorologii precizează că ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări temporare ale vântului, în special în timpul furtunilor. Maximele termice vor ajunge în jurul valorii de 24 de grade Celsius.
ANM avertizează că pentru municipiul Bucureşti rămâne în vigoare, până pe 23 mai seara, informarea meteorologică privind instabilitatea atmosferică, cantităţile importante de apă şi intensificările vântului.







