Angajat farma în acte, traficant în timpul liber

Angajat farma în acte, traficant în timpul liber

Un angajat din domeniul farmaceutic a fost prins în flagrant când vindea cele mai periculoase droguri de mare risc: fentanil şi oxicodonă. Substanţele pot fi letale! De anul trecut şi până acum, bărbatul a vândut peste 10.000 de comprimate de  fentanil şi 700 de pastile de oxicodonă. Procurorii DIICOT au numit operaţiunea Himera. În mitologia greacă, un monstru cu trei capete care stătea la porţile Infernului. 

Zeci de cutii cu fentanil deţinea bărbatul din imagini când a fost prins de poliţiştii de la anti-drog. De-a lungul timpului, prin mână i-ar fi trecut şi mai multe. Potrivit unor surse judiciare bărbatul era angajat ca distribuitor de medicamente în farmacii. Ar fi ales însă şi un altfel de profit. Bazat pe distrugerea de vieţi. 

,,În cadrul acţiunii cu numele de cod  „Himera”, s-a reţinut faptul că, în perioada 2022 -2023 bănuitul (...)  ar fi comercializat  în mod repetat droguri de mare risc,  respectiv  peste 10.000 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Fentanil, aproximativ  700  de comprimate Oxycodonă, 1.200 de fiole de morfină, 380 de plasturi ce conţin ca substanţă activă Fentanil şi comprimate de codeină", se arată într-un comunicat de presă.

Mai periculoase decât heroina şi cocaina, fentanilul şi oxicodona îi trimit pe consumatori direct în infernul dependenţei. Şi îi pun în pericol de moarte. În Statele Unite, fentanilul face ravagii. Din peste 100.000 de americani care au murit din cauza supradozei, două treimi folosiseră Fentanil. Potrivit  datelor publicate pe site-ul Drug Enforcement Administration „este atât de puternic şi de mortal încât chiar şi un microgram poate ucide un om".  Şi în comibinaţie cu alte substanţe devine armă mortală.  
Opioidul a fost găsit şi în percheziţiile făcute în dosarul lui Vlad Pascu. Iar într-un clip încărcat pe internet Pascu şi fosta lui iubită vorbeau şi despre oxicodonă. 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt