Anecdotele summitului NATO de la Washington, de la scăpările lui Biden la izolarea lui Orban

Anecdotele summitului NATO de la Washington, de la scăpările lui Biden la izolarea lui Orban

Summitul aniversar al NATO de la Washington s-a încheiat joi cu un sprijin ferm din partea Alianţei Atlantice pentru Ucraina, dar au fost semnalate şi alte aspecte, dincolo de actualitatea politică

Agenţia EFE le trece în revistă şi începe cu cel mai comentat incident.

Zelenski, preşedintele Putin?

În ciuda acordurilor şi angajamentelor atinse, acest summit va rămâne în istorie pentru gafa uriaşă a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, care i s-a adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu apelativul "preşedintele Putin", în faţa altor şefi de stat, şi s-a referit într-o conferinţă de presă ulterioară la vicepreşedinta sa, Kamala Harris, drept "vicepreşedintele Trump".

Chiar înainte de începerea mult aşteptatei conferinţe de presă a lui Biden, toate privirile au fost aţintite asupra preşedintelui american după prestaţia sa mediocră în prima dezbatere prezidenţială de acum două săptămâni în compania contracandidatului său republican Donald Trump, în care a vorbit cu o voce răguşită şi a avut dificultăţi în a termina unele fraze, ceea ce a provocat un val de critici chiar din rândurile propriului său partid şi îndoieli dacă ar trebui să rămână în cursa electorală pentru scrutinul prezidenţial din SUA din 5 noiembrie.

Puntea "ireversibilă" a lui Zelenski către NATO

Principalii protagonişti ai summitului au fost Ucraina şi, bineînţeles, Zelenski, care a fost susţinut de liderii Alianţei, care i-au promis - fără dată sau detalii - că ţara va putea adera la NATO.

Va fi un drum "ireversibil", se arată în comunicatul final al întâlnirii, în timp ce majoritatea aliaţilor au definit acest summit, desfăşurat în perioada 9-11 iulie la Washington, drept "puntea" care înlesneşte această intrare în Alianţă.

Viktor Orban, oaia neagră a summitului

Premierul ungar Viktor Orban a părut izolat în discuţiile informale ale liderilor, după ce a provocat indignarea aliaţilor ca urmare a recentelor sale întâlniri cu preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi Chinei, Xi Jinping.

Atmosfera a devenit şi mai tensionată atunci când s-a aflat că politicianul ungar plănuia să călătorească în Florida pentru a se întâlni cu fostul preşedinte american Donald Trump, lucru pe care l-a şi făcut de altfel.

Starmer, cel mai nou lider pe care toată lumea îl salută

În schimb, multe priviri au fost aţintite asupra noului prim-ministru britanic, Keir Starmer, care a sosit la summit la doar câteva zile după preluarea mandatului în urma victoriei istorice a Partidului Laburist la alegerile legislative din Regatul Unit.

Au mai fost însă şi alte "debuturi", precum cel al premierului olandez Dick Schoof, în funcţie din 2 iulie, şi cel al premierului suedez, Ulf Kristersson, a cărui ţară a aderat oficial la Alianţă în martie.

Stoltenberg şi baseballul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a glumit că sarcina sa cea mai dificilă de-a lungul celor 10 ani ai săi la conducerea NATO a fost să arunce prima minge luni la meciul dintre Washington Nationals şi Saint Louis Cardinals din Major League Baseball.

Politicianul norvegian, care s-a aflat pe stadion la acest eveniment informal unde s-a intonat imnul Alianţei Atlantice, pentru a marca cei 75 de ani de existenţă a NATO, a declarat că nu a fost niciodată la un meci de baseball. "A fost o curbă de învăţare foarte abruptă", a mărturisit el în glumă.

NATO, un fel de căsnicie

Pentru a exemplifica succesul NATO de-a lungul istoriei sale de 75 de ani, Stoltenberg a comparat-o cu o căsătorie: "Trebuie să te implici în fiecare zi", deoarece "toţi aliaţii sunt interesaţi să rămână împreună".

Stoltenberg a insistat că acest lucru este valabil şi în cazul Statelor Unite, pentru că "sunt mai puternice şi mai sigure alături de NATO", iar din acest motiv secretarul general al alianţei şi-a exprimat speranţa ca "SUA să continue să fie un aliat ferm" după alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Macron, discret

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a avut o participare discretă. El a sosit la Washington abia miercuri, ratând prima zi a summitului, cea de marţi, în care au fost aniversaţi cei 75 de ani ai Alianţei Atlantice, el mergând direct la întâlnirile bilaterale pe care le avea programate.

În plină criză politică din cauza impasului creat chiar de el, deoarece a insistat ca numirea unui prim-ministru să se amâne până la formarea unei majorităţi solide, preşedintele nu a putut scăpa de aceste probleme naţionale actuale şi şi-a asigurat omologii că viitorul nou executiv francez va miza pe continuitate în angajamentele lor faţă de Alianţă.

"Brunch" pentru soţiile liderilor

În timp ce liderii NATO s-au întâlnit la centrul de convenţii, soţiile şi partenerele lor s-au bucurat de un program de divertisment organizat de Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, care le-a surprins miercuri cu un brunch la Muzeul Naţional de Istorie Americană.

Agenda paralelă a continuat joi cu o excursie la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, activitate pentru care gazda le-a sfătuit pe membrele grupului să renunţe la tocuri şi să poarte pantofi sport. 

(Agerpres)

Afla mai multe desprenatosummitanectote75
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt