Andrew Tate, din nou în faţa procurorilor DIICOT. Influencerul este cercetat pentru incitare la ură sau discriminare

Andrew Tate, din nou în faţa procurorilor DIICOT. Influencerul este cercetat pentru incitare la ură sau discriminare

Andrew Tate s-a prezentat miercuri la sediul DIICOT pentru audieri, potrivit unor surse judiciare. Prezenţa influencerului britanic vine la câteva săptămâni după ce procurorii au anunţat extinderea cercetărilor într-un nou dosar care vizează acuzaţii de incitare la ură sau discriminare.

Unul dintre fraţii Tate, Andrew, s-a aflat miercuri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru audieri. Surse judiciare au confirmat prezenţa acestuia, fără a preciza însă motivul exact al chemării sale, relatează News.ro.

La sfârşitul lunii mai, procurorii anunţau că britanicul în vârstă de 39 de ani este cercetat pentru incitare la ură sau discriminare, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise în perioada 2021-2024, prin intermediul unor discursuri promovate pe reţelele de socializare.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a precizat atunci că noile cercetări au fost dispuse în continuarea dosarului în care Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi, încă din august 2024, de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălare a banilor.

„Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, un suspect (cetăţean britanic), în vârstă de 39 de ani, în perioada 2021 - 2024, prin mai multe discursuri promovate în social media, a incitat publicul la ură şi discriminare împotriva femeilor”, precizează DIICOT.

La acest moment, procurorii nu au oferit detalii suplimentare cu privire la obiectul audierilor de miercuri sau la eventualele măsuri dispuse în urma acestora.

Afla mai multe despreandrew tatediicotaudieri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI