Senatul a decis prelungirea cu 30 de zile a anchetei privind întâlnirea dintre Ilie Bolojan şi preşedinta CCR, Simina Tănăsescu, dar şi zborurile cu avioane private spre Mykonos. Comisia de constituţionalitate urmează să continue audierile.
Plenul Senatului a aprobat, marţi, extinderea anchetei derulate de Comisia pentru Constituţionalitate. Decizia a fost adoptată cu 106 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere. Totodată, senatorii au votat propunerea comisiei privind prelungirea cu 30 de zile a termenului pentru depunerea raportului.
Verificările vizează atât întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan şi preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, cât şi informaţiile apărute în spaţiul public despre mai multe zboruri cu avioane private.
Comisia analizează circumstanţele în care a avut loc întâlnirea dintre premierul interimar şi şefa CCR, desfăşurată în biroul preşedintelui Senatului.
Audierile continuă săptămâna viitoare
Potrivit informaţiilor prezentate în plen, preşedinta CCR, Simina Tănăsescu, a informat comisia că nu poate participa la audieri în perioada 7-11 septembrie. În aceste condiţii, aceasta a fost reinvitată pentru data de 15 septembrie, când este programată o nouă şedinţă a comisiei.
Şi premierul interimar Ilie Bolojan a fost invitat din nou la audieri, pentru aceeaşi dată. Până în prezent, acesta nu a răspuns invitaţiei iniţiale transmise de comisie.
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, nu a putut participa la audierile programate anterior, întrucât a fost prezent la şedinţa Birourilor reunite ale Parlamentului.
Zborurile spre Mykonos, în atenţia senatorilor
Ancheta a fost extinsă şi în contextul informaţiilor apărute în presă despre două zboruri cu avioane private efectuate la începutul lunii iulie 2026, cu destinaţii Nisa şi Mykonos.
Potrivit informaţiilor publicate de PressOne, la bordul aeronavei Embraer Legacy 600 care a zburat spre Mykonos s-au aflat 13 persoane, printre care judecătorul CCR Cristian Deliorga, politicieni, reprezentanţi ai unor instituţii şi oameni de afaceri.
Comisia de constituţionalitate urmează să stabilească circumstanţele relevante pentru aspectele incluse în obiectul anchetei, înainte de redactarea raportului final.







