Anca Todoni, urcare spectaculoasă în clasamentul WTA. Sorana Cristea rămâne cea mai bine clasată româncă

Anca Todoni, urcare spectaculoasă în clasamentul WTA. Sorana Cristea rămâne cea mai bine clasată româncă

Anca Todoni s-a calificat în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Mai mult decât atât, tânăra sportivă în vârstă de 19 ani a fost singura româncă care a trecut de primul tur la simplu.

Todoni a învins-o pe Olga Danilovic, iar după a pierdut în faţa lui Coco Gauff, numărul 2 mondial.

Ca urmare a acestei performanţe, Anca Todoni a făcut un salt de 24 de locuri în clasamentul WTA şi se află pe poziţia 118!

Cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România rămâne Sorana Cîrstea, care se poziţionează pe locul 37, urmată de Jaqueline Cristian, locul 66.

Ana Bogdan a coborât nu mai puţin de 11 locuri după eşecul de la Wimbledon şi a ajuns pe poziţia 68. Irina Begu a pierdut şi ea puncte multe la turneul de Grand Slam din Marea Britanie şi a căzut de pe locul 127 până pe 142. În schimb, Gabi Ruse a urcat trei poziţii până pe locul 149.

(Tudor Moisa)

Afla mai multe despreanca todoniwimbledon
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt