ANALIZĂ Profit.ro după încheierea negocierilor cu CE privind împrumuturile alocate prin PNRR. Risc estimat de pierdere a sumei de 7,8 miliarde euro

ANALIZĂ Profit.ro după încheierea negocierilor cu CE privind împrumuturile alocate prin PNRR. Risc estimat de pierdere a sumei de 7,8 miliarde euro

România a încheiat informal zilele acestea, după o lungă perioadă de negocieri aprinse şi complexe cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE), negocierea în ceea ce priveşte granturile şi împrumuturile alocate prin PNRR, a transmis Marcel Boloş, până la începutul acestei săptămâni ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Criteriile dure ale CE în ce priveşte investiţiile au evidenţiat un risc estimat de pierdere din PNRR a sumei de 7,8 miliarde euro, dintre care cele mai afectate sunt investiţiile din domeniile Sănătate, Mediu, Educaţie, eficienţă energetică, infrastructură de transport, digitalizarea IMM-urilor şi renovare energetică, scrie Profit.ro.

În noul guvern, condus de Ilie Bolojan, conducerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost preluată de către Dragoş Pîslaru.

Risc estimat de pierdere din PNRR a sumei de 7,8 miliarde euro, dintre care cele mai afectate investiţii sunt:

  • Investiţiile din domeniul sănătăţii, cu suma de 920 milioane euro, în special zona de investiţii în spitale publice;
  • investiţiile din domeniul mediului, cu suma de 2,290 miliarde euro, în special infrastructura de apă-canalizare şi deşeuri;
  • investiţiile din domeniul educaţiei, cu suma de 728 mil euro;
  • investiţiile din domeniul eficienţei energetice, cu suma de 1,020 miliarde euro, în special eficienţa energetică din clădirile rezidenţiale destinate populaţiei şi instituţiilor publice;
  • investiţiile din domeniul infrastructurii de transport, cu suma de 1,980 miliarde euro;
  • investiţiile din domeniul digitalizării IMM-urilor şi renovarea energetică din Repower EU, cu suma de 728 milioane euro.

Declaraţiile lui Boloş despre situaţia PNRR

"La final de mandat, e firesc să las în urmă nu doar cifre, ci şi o imagine clară asupra unuia dintre cele mai complexe dosare pe care le-am gestionat: PNRR, care aduce României 28,2 miliarde euro, dintre care 13,2 miliarde bani nerambursabili şi 14,9 miliarde euro împrumut. Este o radiografie a unei construcţii uriaşe, făcută în mers, cu multe speranţe şi, uneori, cu paşi mai rapizi decât se putea.

Pentru că, aşa cum am mai spus, dacă vrem să salvăm ceea ce încă poate fi salvat din PNRR, avem nevoie – mai mult ca oricând – de transparenţă, asumarea responsabilităţii şi respectarea termenelor.

E un text lung, dar merită citit pentru cei care vor să înţeleagă dedesubturile implementării celui mai complex plan de redresare şi rezilienţă din UE.

Înainte de toate, e necesar să punem încă o dată pe tapet câteva aspecte esenţiale ce ţin de implementarea PNRR

1. MIPE are DOAR rolul de coordonator naţional al PNRR. Simplu spus, asigură legătura între ministerele de linie şi Comisia Europeană, depune cererile de plată şi monitorizează îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor asumate de ministerele de linie. MIPE nu are vreo putere să impună altor ministere respectarea termenelor sau a obligaţiilor asumate.

2. Fiecare minister este responsabil pentru ceea ce face – şi pentru felul în care îşi îndeplineşte angajamentele. Dacă aceste reforme sau investiţii nu sunt realizate, România poate pierde banii alocaţi domeniului respectiv (şcoli, spitale, autostrăzi etc.), sau îi poate primi doar parţial.

3. MIPE implementează doar investiţiile care i-au fost delegate prin acorduri de finanţare, în special cele din domeniul digitalizării IMM-urilor, instrumentele financiare pentru mediul de afaceri şi proiectele de eficienţă energetică pentru populaţie (inclusiv cele din componenta RePowerEU).

Deci nu MIPE implementează jaloane şi ţinte, reforme şi investiţii în locul ministerelor de linie (aşa zişi coordonatori de reformă şi investiţii), ca atare responsabilitatea revine fiecăruia, pentru a-şi duce la bun sfârşit angajamentele pe care România le are asumate prin PNRR.

Cu aceste clarificări care ţin de mecanismele instituţionale ale PNRR, în continuare, se pune o întrebare firească: Unde suntem acum cu implementarea PNRR?

Situaţia implementării în decembrie 2024

Nu am fost niciodată omul explicaţiilor prin „grea moştenire”, dar trebuie să prezint realitatea în care era implementarea în decembrie 2024.

1. Ritm foarte scăzut de implementare a investiţiilor. Deşi vorbim despre investiţii vitale pentru modernizarea serviciilor publice şi a infrastructurii, suma plătită către beneficiari era de 6,3 miliarde euro, ceea ce înseamnă un progres financiar de 22,41%. Acest nivel, la mai puţin de un an şi jumătate de termenul-limită (august 2026), a generat un risc semnificativ de pierdere a fondurilor PNRR, estimat de structurile de specialitate din MIPE la peste 10 miliarde euro.

2. Niciun euro din PNRR încasat în 2024. Încasările nete ale României din PNRR se ridicau la 9,4 miliarde euro, adică 33,45% din totalul alocat, sumă care include prefinanţarea şi cererile de plată nr. 1 şi 2. Acest nivel de execuţie financiară menţine România pe unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană.

3. Cererea de plată nr. 3, complet blocată mai bine de un an. Motivele? Lipsa operaţionalizării AMEPIP, întârzierea numirii membrilor în consiliile de administraţie din subordinea Ministerului Energiei (43 de persoane, cu semne de întrebare privind posibile conflicte de interese), reforma fiscală pentru microîntreprinderi – deblocată cu dificultate abia la sfârşitul lui 2023 – şi reforma pensiilor speciale pentru magistraţi, care nici astăzi nu este finalizată. Deblocarea parţială a venit abia în luna mai anul acesta.

4. Cererea de plată nr. 4 cuprinde cele mai importante reforme pentru modernizarea statului şi restructurarea cheltuielilor publice: reforma fiscală, taxarea mijloacelor de transport poluante, noua lege a salarizării, Codul Urbanistic, Codul Silvic (care nu poate fi validat fără reorganizarea Romsilva), Legea energiei (care necesită legislaţie secundară pentru energia offshore), Legea apei, strategia naţională de biodiversitate şi strategia H2. Toate aceste jaloane şi ţinte esenţiale fac parte din cererea de plată nr. 4 – considerată piatra de temelie pentru continuarea PNRR. Această cerere nu poate fi transmisă Comisiei până la închiderea oficială a procesului de renegociere.

De aici am plecat. Singura şansă a României să salveze planul – renegocierea. Aşa cum aproape toate statele membre au decis la un moment dat pentru a se proteja de riscul de pierdere a banilor din bugetul alocat PNRR. Nu e o situaţie la care doar România s-a înhămat.

Aşa am şi procedat, începând cu luna ianuarie 2025, am început un proces de renegociere extrem de dificil. Ministerele de linie şi-au făcut evaluarea implementării investiţiilor încercând să fie realişti cu şansa să termine la timp investiţiile pe care le gestionează.

Care e stadiul la zi, când mai avem un an de implementare

1. Încasări efective din PNRR: 10,7 miliarde euro (primele două cereri de plată, prefinanţare şi cererea de plată III parţial);

2. Sume suspendate de la CE din cererea de plată 3: 870 milioane euro din care: 330 milioane euro pentru operaţionalizarea şi funcţionalizarea AMEPIP, 231 milioane euro pensii speciale, 227 milioane euro pentru consilii de administraţie la Ministerul Energiei şi Ministerul Transporturilor;

3. Plăţi efectuate către beneficiari pentru implementare PNRR: 8,23 miliarde euro din care grant: 2,4 miliarde euro, împrumut: 3,5 miliarde euro, finanţare publică naţională: 1,275 miliarde euro, TVA: 1,170 miliarde euro. Rest de plată, dacă toate investiţiile s-ar implementa în procent de 100%, aproximativ 20 miliarde euro într-un an de zile - ceea ce este aproape imposibil;

4. Contracte de finanţare încheiate de către coordonatorii de reformă şi investiţii nu de către MIPE: 46,990 miliarde euro, din care 19,8 miliarde euro pentru grant, 27,181 miliarde euro pentru împrumut, 8,561 miliarde euro pentru finanţare publică naţională, 5,886 miliarde euro pentru TVA;

5. Contracte de achiziţie publică încheiate de beneficiari: 24,9 miliarde euro, din care pentru componenta de grant 10,6 miliarde euro, iar pentru componenta de împrumut 14,3 miliarde euro. Aceste valori, pentru cei care sunt cunoscători ai domeniului, includ finanţarea publică naţională, cheltuielile neeligibile şi TVA;

Ce reiese din aceste date seci? Că suntem înainte cu un an calendaristic faţă de data de implementare a PNRR şi ne confruntăm cu două categorii enorme de risc şi anume

1. Riscul de a pierde o sumă considerabilă de bani din PNRR, evaluată de serviciile Comisiei Europene şi ale PNRR la suma colosală estimată la 7,8 miliarde euro. Această sumă, cel mai probabil, s-ar tăia din împrumut. Dar pentru România este o veritabilă sursă de finanţare ieftină a investiţiilor, având un cost al dobânzii de doar 1,5% - 2%, nu 8% cum ne împrumutăm;

2. Riscul ca învestiţii de 26,9 miliarde euro (diferenţa dintre valoarea contractelor de finanţare de 46,9 miliarde euro şi noua valoare actualizată a PNRR adică 20,4 miliarde euro), implementate de ministerele de linie, să rămână fără sursă de finanţare sau să fie continuate cu surse de finanţare din bugetul de stat. Rămâne de văzut ce se va întâmpla din punct de vedere al deciziei guvernamentale.

Zilele acestea, după o lungă perioadă de negocieri aprinse şi complexe cu reprezentanţii Comisiei Europene, s-a încheiat informal negocierea în ceea ce priveşte grantul alocat prin PNRR dar şi situaţia împrumutului.

Negocierea a avut loc într-un context dificil, în care Comisia Europeană a impus condiţii ferme şi riguroase pentru investiţiile din PNRR. Această rigiditate a fost accentuată de situaţia fiscală fragilă a României, generată în principal de lipsa unei corelări între reformele fiscale şi cele privind cheltuielile, dar şi de ritmul foarte scăzut al implementării investiţiilor asumate prin Plan.

Iată în ce au constat aceste reguli:

1. Investiţiile care rămân în PNRR, atât pentru componenta de grant, cât şi de împrumut, să aibă un progres fizic de minim 50% pentru a securiza pierderea de bani din PNRR;

2. Investiţiile din PNRR care continuă cu finanţare din PNRR să poată fi implementate până la data de 31.08.2026;

3. Să securizăm partea de venit pe care nu îl mai dăm înapoi (grant), fără să poată fi absorbit în proporţie de 100%;

Pentru România, acest proces a fost – şi rămâne – un exerciţiu dur, pentru că aplicarea criteriilor impuse aduce cu sine riscul de a pierde o parte semnificativă din fondurile PNRR. Mai grav, unele investiţii esenţiale pentru dezvoltarea ţării – precum autostrăzile, calea ferată, modernizarea şcolilor şi a spitalelor – riscă să rămână fără finanţare europeană şi să fie acoperite, eventual, din bugetul de stat sau din Politica de Coeziune.

Aceste criterii dure pentru investiţiile din PNRR au evidenţiat un risc estimat de pierdere din PNRR a sumei de 7,8 miliarde euro, dintre care cele mai afectate investiţii sunt

a) Investiţiile din domeniul sănătăţii, cu suma de 920 milioane euro, în special zona de investiţii în spitale publice;

b) investiţiile din domeniul mediului, cu suma de 2,290 miliarde euro, în special infrastructura de apă-canalizare şi deşeuri;

c) investiţiile din domeniul educaţiei, cu suma de 728 mil euro;

d) investiţiile din domeniul eficienţei energetice, cu suma de 1,020 miliarde euro, în special eficienţa energetică din clădirile rezidenţiale destinate populaţiei şi instituţiilor publice;

e) investiţiile din domeniul infrastructurii de transport, cu suma de 1,980 miliarde euro;

f) investiţiile din domeniul digitalizării IMM-urilor şi renovarea energetică din Repower EU, cu suma de 728 milioane euro.

Pentru cârcotaşi, o paranteză despre digitalizarea IMM-urilor coordonată de MIPE: în luna iunie 2023 am lăsat apelul de proiecte în derulare. La revenire, în decembrie 2024, după aproximativ 18 luni, peste 7.000 de cereri de finanţare erau în contractare. În ceea ce priveşte renovarea energetică gestionată tot de MIPE din capitolul RepowerEU, apelul de proiecte era în derulare. Aşa am preluat aceste tipuri de investiţii şi am încercat să fac ce este omeneşte posibil pentru ca beneficiarii acestor proiecte să nu aibă de suferit.

Am încercat să propunem proiecte noi de investiţii în procesul de renegociere al PNRR, pentru a acoperi pe cât posibil riscul de pierdere de 7,8 miliarde euro pe care l-am explicat mai sus, însă pe fondul situaţiei bugetare, România acest lucru pentru moment nu s-a putut.

Mai mult, nici alternativa plasării celor 7,8 miliarde euro în capitalul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare sau investiţiile în instrumentele financiare propuse pentru IMM nu au fost posibile.

Unele dintre aceste contractate de finanţare sunt fără contracte de achiziţie publică încheiate, altele sunt cu proceduri de achiziţie publică iniţiate iar alte chiar au şantierele deschise dar nu au un progres fizic de peste 50% impus în negocieri de către Comisia Europeană.

Din păcate, cei care vor resimţi cel mai dur impact al acestei situaţii sunt beneficiarii contractelor de finanţare – oameni şi instituţii care şi-au pus speranţele în proiecte de investiţii asumate cu bună-credinţă. Proiecte care, fără surse clare de finanţare, riscă să rămână doar pe hârtie.

PNRR se află astăzi într-un moment de răscruce. De acest plan depinde în mare măsură modernizarea României – prin reforme, prin investiţii, prin reconstruirea încrederii în capacitatea statului de a livra.

Finalizarea renegocierii cu Comisia Europeană este un prim pas absolut necesar. Apoi, după ce au fost stabilite investiţiile care pot fi duse la bun sfârşit, trebuie găsite soluţii alternative – fie prin etapizare, fie prin bugetul naţional, prin fondurile de coeziune sau prin sprijinul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, pentru celelalte investiţii care rămân fără surse de finanţare.

Va fi nevoie, în paralel, de un ritm accelerat de implementare şi de o atenţie specială acordată coordonatorilor de reformă, acolo unde întârzierile şi blocajele au pus în pericol întregul calendar.

Nu este uşor. Şi nu se poate rezolva de pe o zi pe alta. Dar, cu răbdare şi decizii asumate, România mai poate salva ceva din acest plan."

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt