Ursula von der Leyen a depăşit cu uşurinţă criticile la adresa sa, dar relaţia sa cu Parlamentul European nu va mai fi niciodată la fel, scrie POLITICO.
Într-una dintre cele mai dificile săptămâni din punct de vedere politic din al doilea mandat al său, preşedinta Comisiei Europene s-a confruntat cu două moţiuni de cenzură, precum şi cu o rebeliune a parlamentarilor din propriul său partid conservator.
Ea îşi păstrează în siguranţă funcţia şi a ieşit chiar din această luptă cu un sprijin consolidat, dar există un preţ de plătit. Acum va trebui să ia Parlamentul ― considerat de mult timp cea mai slabă dintre cele trei instituţii principale ale UE ― mult mai în serios decât au făcut-o ea sau predecesorii ei înainte. Iar vocea Parlamentului devine din ce în ce mai puternică, în timp ce grupurile de extremă dreapta, precum Patriots for Europe, devin din ce în ce mai influente în cameră.
Pentru legislatorii care s-au luptat ani de zile pentru a fi trataţi la fel ca liderii naţionali din Consiliul European, spectacolul oferit de von der Leyen, care a promis cu umilinţă că va ţine cont de opiniile lor, este o victorie. Acesta coincide cu recenta revizuire a acordului-cadru dintre Comisie şi Parlament, care a acordat adunării alese un control uşor mai mare asupra Comisiei – util pentru preşedinta Parlamentului, Roberta Metsola, pentru a-şi etala modestele concesii pe care le-a obţinut, şi chiar mai util pentru von der Leyen pentru a le arăta deputaţilor europeni că îi pasă de ei. Eurodeputaţii îşi consolidează în mod constant controlul asupra procesului legislativ, obligând Comisia să îşi respecte obligaţiile prevăzute în tratat”, a declarat Andrew Duff, fost legislator european şi coautor al Tratatului de la Lisabona al UE. „Acest lucru este mult mai important decât adoptarea de moţiuni de cenzură.”
Dar pentru von der Leyen, care se luptă şi cu opoziţia liderilor UE, precum cancelarul german Friedrich Merz, faţă de planurile sale de a construi un „zid de drone” pentru a respinge incursiunile aeriene ruseşti, un Parlament mai asertiv reprezintă o problemă, deoarece trebuie să lupte pe două fronturi pentru a-şi menţine agenda pe calea cea bună.
Ea a ţinut cont de noua dinamică a puterii luni, când, răspunzând criticilor liderilor de extremă dreapta şi extremă stânga care au depus moţiunile împotriva ei, a adoptat un ton conciliant.
Au dispărut tonul provocator al discursului său din iulie în faţa Parlamentului, când i-a acuzat pe cei care au depus moţiunea de cenzură că sunt marionete ale preşedintelui rus Vladimir Putin. De data aceasta, von der Leyen a adoptat un ton mai blând.
Nemulţumirile Parlamentului „provin dintr-o preocupare sinceră şi legitimă”, a spus ea. Tonul mai blând ar putea avea legătură cu realizarea faptului că nu doar politicieni marginali o contestă, ci şi membri ai propriului său grup politic. Moţiunile nu numai că au afectat imaginea lui von der Leyen, dar le-au oferit şi aliaţilor săi socialişti şi liberali o ocazie perfectă de a-şi exprima frustrările, arătând Europei că Bruxelles-ul nu este imun la instabilitatea politică care afectează continentul.
Socialiştii şi democraţii, de exemplu, şi-au dublat cererile, proeminentul legislator german René Repasi declarând pentru podcastul EU Confidential al POLITICO că von der Leyen are şase luni la dispoziţie pentru a-şi îndeplini promisiunile faţă de grup, altfel acesta ar putea înainta propria moţiune de cenzură.
Von der Leyen „trebuie să-şi îndeplinească promisiunile”, a spus Repasi.
O problemă şi mai mare pentru preşedinta Comisiei este faptul că parlamentarii din propriul său grup politic, Partidul Popular European conservator, se revoltă împotriva planului bugetar pe termen lung pe care l-a prezentat în iulie. Deşi nu este fără precedent – PPE a respins o mare parte din agenda ecologică a lui von der Leyen anul trecut –, această sfidare arată că familia sa politică devine din ce în ce mai asertivă. Chiar şi aşa, diplomaţii susţin în continuare că, în ceea ce priveşte ierarhia instituţiilor UE, Consiliul, cu liderii săi naţionali, rămâne în continuare suprem.
„Nu cred în acest nou Parlament, îmi pare rău”, a spus un diplomat căruia i s-a acordat anonimatul pentru a putea vorbi deschis. „Ei pot ameninţa, dar când un lider ridică telefonul, ei se aliniază întotdeauna.” Un exemplu elocvent: în ciuda ameninţării de a torpila proiectul de lege omnibus al lui von der Leyen, socialiştii s-au conformat după ce Merz i-a cerut omologului său spaniol, Pedro Sanchez, să-şi ţină în frâu colegii socialişti. Într-adevăr, în ciuda asertivităţii Parlamentului, ierarhia UE rămâne mai mult sau mai puţin intactă. Acest lucru nu va fi de mare consolare pentru von der Leyen.
