Analiştii economici atrag atenţia că statul rămâne indiferent la plecarea marilor investitori din cauza politicii fiscale a Guvernului

Analiştii economici atrag atenţia că statul rămâne indiferent la plecarea marilor investitori din cauza politicii fiscale a Guvernului
foto: Pixabay

Statul român asistă pasiv cum pleacă marii investitori din România, investitorii români încearcă să-şi mute afacerile în Dubai sau Estonia, în timp ce numarul firmelor lichidate este la cel mai mare nivel din ultimii 15 ani, din cauza politicilor fiscale ale autorităţilor, a declarat la Prima News analistul economic Adrian Negrescu.

„Să se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic, avem senzaţia de Caragiale în politica fiscală. În timp ce olandezii de la Damen se retrag din şantierele navale şi pun în pericol mii de locuri de muncă, este incredibil că nimeni nu vine cu o poziţie legată de unul dintre marii investitori care se retrag. Dar avem ENEL şi Cez, iar statul a asistat pasiv la cum pleacă investitorii. În loc sa vorbim de stimularea mediului de afaceri, cum ii auzim pe politicieni spunând tot timpul, creştem taxele, de la 1 ianuarie, apoi din nou de la 1 septembrie”, a subliniat Negrescu.

El a spus că oamenii care îşi deschid microîntreprinderi au nevoie de un mare curaj, mai degrabă decât de bani, iar acum statul le va distruge afacerile.

„Avem vreo 600.000 de microîntreprinderi deschise de oameni cu curaj, pentru că-ţi trebuie curaj să deschizi aşa ceva mai degrabă decât bani. După ce anul trecut i-am obligat să angajeze minim un angajat, ceva unic în lume, acum venim şi le luăm impozite mai mari. Avem cele mai mari taxe pentru muncă din Europa”, a adăugat analistul.

Adrian Negrescu a vorbit şi despre modificările apărute în sectorul construcţiilor, pe care le-a numit „bizare” şi despre care a spus că vor transforma românii într-un popor de chiriaşi.

Premierul a spus că nu vor fi taxe noi, a arătat Dan Cristian Popescu, reprezentant al PSD, care a precizat că în Coaliţie există un consens privind reducerea cheltuielilor statului.

Am ajuns aici pentru că Adrian Cîciu a făcut un buget greşit, spune deputatul USR Diana Stoica.

„Avem un stat care se înfruptă acum din banii oamenilor. UE a venit şi ne-a spus să reducem deficitul excesiv, dar nu ne-a spus să creştem taxele, aceasta este o minciună. Această creştere de taxe este criticată de toate mediile, care spun că va fi un dezastru. PSD şi PNL vor doar să bage mâna mai mult în buzunarul românilor. Dacă am primi servicii mai bune, poate am vrea să plătim taxe mai mari, dar nici taxele de acum nu se justifică la ce servicii oferă statul”, a subliniat Diana Stoica.

Afla mai multe despretaxeinvestitoriafaceri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt