ANAF va fi direct coordonat de Ministerul Finanţelor, anunţă ministrul de resort, Alexandru Nazare.
"Reglăm relaţia dintre Ministerul de Finanţe şi ANAF, care a fost tensionată, iar rezultatul s-a văzut în nivelul foarte slab de colectare.
Introducem un text în care, în privinţa activităţilor specifice, ANAF va fi coordonat de Ministerul de Finanţe.
Ministerul de Finanţe are responsabilitatea şi în privinţa construirii bugetului şi în privinţa colectării şi trebuie să poată coordona pe domeniul său de specialitate ANAF-ul. Activitatea de control rămâne în gestiunea ANAF. Dar în toate celelalte activităţi de coordonare o vom face.
Această activitate era reglată dintr-un singur cuvânt: că ANAF era subordonată Ministerului de Finanţe, dar în spatele acestui cuvânt nu era absolut nimic, nu exista niciun fel de coordonare. Trebuie să avem coordonare dacă vrem să avem rezultate", argumentează ministrul, potrivit Profit.ro.
Guvernul va schimba şi sistemul de eşalonare la plată a datoriilor bugetare, unele firme având obligaţia de a constitui garanţii suficiente. În paralel, termenele vor fi reduse.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a cerut recent ANAF să verifice ”jucǎtori de dimensiune economicǎ semnificativǎ, asupra cǎrora persistǎ situaţii de tergiversare a plǎţii obligaţiilor fiscale”.
Sunt vizate mari companii care au apelat la eşalonări, restructurări, înlesniri şi amânări la plată, ce datează de mulţi ani, plus suspendări şi contestări obţinute în instanţe, ”în condiţii cel puţin discutabile”.
”De la eşalonări repetate şi tergiversarea plăţii taxelor la semne serioase de întrebare privind integritatea unor jucători din economie, dar şi a funcţionarilor cu atribuţii de control asupra acestora! Am cerut ANAF sǎ demareze controale de integritate în cazul unor jucǎtori de dimensiune economicǎ semnificativǎ, asupra cǎrora persistǎ situaţii de tergiversare a plǎţii obligaţiilor fiscale, cu suspiciuni de fraudă semnalate inclusiv de Curtea de Conturi”, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Acesta exemplifică situaţia unui producător local de ţigări: peste 600 mil. lei în obligaţii fiscale, din care peste 300 mil. lei în datorii doar din neplata accizelor + dobânzi şi penalităţi.
”Decizii succesive de eşalonări, restructurări, înlesniri şi amânări la plată, ce datează de mulţi ani, plus suspendări şi contestări obţinute în instanţe, în condiţii cel puţin discutabile. În unele dintre cazuri, situaţii ce culminează cu intrarea în concordat preventiv a companiei în cauzǎ, blocând posibilitatea ANAF de a executa silit”, a mai transmis ministrul Finanţelor.
Acesta se întreabă cine a oferit atâta timp protecţie: ”În aceste condiţii şi având în vedere acest tip de istoric, întrebarea principală este: cine a oferit, în tot acest timp, protecţie la cel mai înalt nivel, acestor jucǎtori?”.
”Aşa cum am agreat cu noua conducere ANAF, o direcţie principală de acţiune în perioada următoare, pentru îmbunătăţirea colectării şi restabilirea încrederii în instituţie este să punem stop firmelor care trag de timp cu plata taxelor şi cer la nesfârşit eşalonări, fără intenţia reală de a plăti”, a transmis minsitrul Finanţelor.
Potrivit acestuia, ”eşalonarea trebuie să fie un sprijin pentru cei de bună credinţă, nu o scuză pentru abuzuri, iar obligaţia de a-ţi achita datoriile fiscale este trebuie să fie aceeaşi pentru toate categoriile de contribuabilii — fie că vorbim de marile companii, jucătorii de dimensiune medie sau segmentul IMM”.
”Echitatea în colectare şi în tratamentul aplicat, precum şi toleranţa zero pentru abuzuri nu sunt opţionale – de aceea, divizia de integritate a ANAF va avea un rol esenţial în perioada următoare pentru a identifica, expune şi opri aceste practici”, a mai transmis ministrul Finanţelor.