Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, precizează că, în pofida sancţiunilor aplicate în martie, Clubul Bamboo a repornit activitatea fără niciun drept şi nu şi-a scos autorizaţie de funcţionare, astfel că au fost dublate amenzile şi au fost confiscate veniturile ilicite obţinute de operatorul economic în perioada suspendării activităţii comerciale.
''Aparent în lumea 'intangibililor', suspendarea activităţii până la rezolvarea problemelor e totuna cu o pauză scurtă, de formă. Greşit. Azi, în ciuda sancţiunilor aplicate în martie, cei de la Bamboo au repornit activitatea fără niciun drept. Nu au intrat în legalitate cu amenajarea terasei. Nu şi-au scos autorizaţie de funcţionare. Nimic. Au impresia că regulile nu sunt pentru ei'', a scris Mihaiu sâmbătă, pe Facebook.
Potrivit acestuia, instituţiile abilitate au fost în control şi din nou au găsit nereguli, astfel că au fost dublate amenzile şi confiscate veniturile ilicite obţinute de operatorul economic în perioada suspendării activităţii comerciale.
''În Sectorul 2 încurajăm afacerile, dar doar pe cele legale. Este uimitor cum, pentru o locaţie cu atât de mult potenţial, nu se investeşte corect şi nu se fac demersurile pentru intrarea în legalitate. E alegerea lor, dar atâta timp cât nu respectă normele în vigoare, suspendarea activităţii rămâne valabilă şi vor fi sancţionaţi pentru orice fel de abatere'', precizează primarul.
Pe 28 martie, în urma controalelor efectuate de autorităţi la Clubul Bamboo, s-au dat amenzi totalizând 33.000 lei, activitatea unităţii a fost suspendată, fiind demarate şi cercetări penale pentru evaziune fiscală.
Sursa: Agerpres