Autorităţile au aplicat amenzi de 162.000 lei după ce au efectuat un control la un centru pentru vârstnici din Sectorul 1 al Capitalei. În urma verificărilor, s-a descoperit că unitatea nu deţinea autorizaţie de la ISU, iar la demisol existau infiltraţii, mobilier deteriorat şi parchet uzat.
De asemenea, au fost găsite medicamente expirate, iar cinci bătrâni au fost mutaţi la etajele superioare. În plus, blocul alimentar a fost închis temporar până la remedierea deficienţelor.
Poliţia Capitalei a anunţat luni că poliţiştii de la Secţia 4 Poliţie, alături de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 1, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Bucureşti, au realizat controale în cadrul unui centru social din Sectorul 1, verificând respectarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale şi reglementările privind protecţia persoanelor şi securitatea obiectivelor.
În urma acestor controale, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, totalizând 162.000 lei, astfel:
- o amendă de 5.000 lei, conform H.G. nr. 301/2012, aplicată de Compartimentul Sisteme de Securitate Private din cadrul Secţiei 4 Poliţie;
- o amendă de 2.000 lei, conform HCLS1 nr. 75/2025, aplicată de Poliţia Locală Sector 1 – Compartiment Control Activităţi Comerciale şi Afişaj Stradal;
- o amendă de 40.000 lei, conform HCGMB nr. 120/2010, aplicată de Compartimentul Protecţia Mediului – Poliţia Locală Sector 1;
- o amendă de 40.000 lei, conform HCLS1 nr. 75/2025, aplicată de acelaşi compartiment;
- o amendă de 40.000 lei, conform OUG nr. 92/2002, aplicată de Compartimentul Protecţia Mediului – Poliţia Locală Sector 1;
- 5 amenzi de 35.000 lei, conform OG nr. 21/1992, aplicate de ANPC, iar ca măsură complementară s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea din circuitul consumului a peste 35 kg de produse alimentare.
În plus, inspectorii din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Bucureşti au impus 7 măsuri de remediere, inclusiv instalarea unor echipamente de ventilaţie şi asigurarea unei temperaturi corespunzătoare în toate camerele unităţii, deoarece persoanele vârstnice nu beneficiau de condiţii climatice adecvate.
Reprezentanţii ANPC au mai identificat o serie de deficienţe: lipsa autorizaţiei ISU, produse alimentare fără etichete de identificare, infiltraţii la pereţii dormitoarelor de la demisol, geam spart, parchet deteriorat, mobilier uzat şi sisteme improvizate de protecţie pentru paturi, precum şi cinci cutii de medicamente expirate, folosite pentru tratamentele beneficiarilor.
În urma acestor constatări, ANPC a dispus oprirea activităţilor în blocul alimentar şi la demisol, iar cinci persoane vârstnice au fost relocate la etajele superioare ale unităţii.
Surse neoficiale sugerează că centrul social vizat este Perfect Residence, situat pe strada Eugen Lovinescu.