Amendat cu 10 mii de lei pentru că transporta moloz

Amendat cu 10 mii de lei pentru că transporta moloz

Un bărbat care transporta ilegal moloz în camioneta personală a fost prins în flagrant de poliţiştii arădeni. A fost
escortat până la Garda de Mediu de două echipaje, acolo unde inspectorii i-au aplicat o amendă usturătoare. Şi în
Argeş oamenii aruncă gunoaie pe străzi fără să se gândească la răul pe care îl fac. Copiii au dat dovada de maturitate şi au ieşit chiar ei să strângă mizeria făcută de adulţi.

10.000 de lei! Atât a fost nevoit să scoată din buzunar bărbatul în a cărui maşină poliţţiştii au descoperit câteva tone de moloz.

În baza protocolului, autorităţile pot chiar confisca maşinile folosite pentru transporturile ilegale de deşeuri. Nu s-a întâplat însă şi de această dată.

Odată cu venirea verii, autorităţile se aşteapta ca numărul cazurilor de acest fel să crească. Astfel că poliţiştii locali vor desfăşura nonstop razii pentr a-i prinde pe cei care transportă şi aruncă deşeuri în mod ilegal. În alt colţ al ţării, în Piteşti, oamenii au ieşit pe străzi să cureţe voluntar mizeria făcută de alţii. Copiii şi părinţii au făcut echipe şi au scăpat de mizeria din cel mai mare parc din Argeş.

Deşeurile au fost strânse şi apoi transportate pentru reciclare la groapa ecologica de la Albota.

Afla mai multe despreamendamoloztop stiritransport
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt