Alina Gorghiu: Sunt întrebări, nu puţine, cu privire la maniera în care funcţionează Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Alina Gorghiu: Sunt întrebări, nu puţine, cu privire la maniera în care funcţionează Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat miercuri, la bilanţul Ministerului Public, că sunt întrebări, nu puţine, cu privire la maniera în care funcţionează Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, ea precizând că este nerezonabil să pretindem că magistratura este singurul segment al societăţii imun la corupţie. Gorghiu a precizat că solicitările de modificare a competenţei acestei Secţii au venit din partea magistraturii, astfel că în spiritul consecvenţei, există obligaţia ca magistratura să asigure funcţionarea acestui mecanism de tragere la răspundere penală a judecătorilor şi procurorilor care au comis infracţiuni.
Ministrul Justiţiei a declarat despre Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi formulele care au înlocuit-o că ”este o temă prinsă şi monitorizată în Raportul privind statul de drept şi a fost şi va face obiectul de analiză al instituţiilor europene, iar ea a dialogat la fiecare întâlnire cu comisarul pe justiţie pe această temă.
”Sunt întrebări, nu puţine, cu privire la maniera în care ea funcţionează. Şi va trebui să răspundem onest, funcţionează sau nu optim, dacă nu, lipsa resursei umane este cauza, să fie ea unicul impediment pentru care nu funcţionează? Să nu uităm că solicitările de modificare a competenţei au venit din partea magistraturii, astfel că în spiritul consecvenţei, există obligaţia ca magistratura să asigure funcţionarea acestui mecanism de tragere la răspundere penală a judecătorilor şi procurorilor care au comis infracţiuni pentru că, şi vi-o spun cu toată sinceritatea, e nerezonabil să pretindem că magistratura este singurul segment al societăţii imun la corupţie sau la săvârşirea altor infracţiuni. Îmi doresc să depăşim aceste îngrijorări privind lipsa de eficienţă a acestei forme de organizare”, a subliniat Gorghiu, citată de news.ro.
Ministrul a mai spus că a analizat această problemă şi a iniţiat un proiect de modificare a legii 49/2022, la sfârşitul lunii la ieşi din transparenţă, şi speră că va fi foarte repede adoptat de guvern. 
Potrivit Alinei Gorghiu, proiectul prevede creşterea numărului de procurori care pot investiga acest tip de cauze şi o simplificare a procedurii de desemnare.

Afla mai multe despregorghiusiij
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt