Pe fondul scandalului provocat în cadrul Centrului de Arşi al Spitalului Urgenţă Floreasca, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a explicat ce măsuri vor fi luate. Deciziile vizează întreg sistemul medical din ţara noastră. Potrivit oficialului, vor fi introduse criterii de performanţă care îi vor viza atât pe manageri, cât şi pe şefii de secţii.
„Astăzi, nu există o evaluare clară a performanţei lor. Asta trebuie să se schimbe rapid. Vom introduce indicatori de performanţă nu doar pentru managerii de spital, ci şi pentru şefii de secţie” susţine Alexandru Rogobete.
În legătură cu scandalul iscat la Centrul de Arşi al Spitalului de Urgenţă Floreasca, ministrul Sănătăţii a solicitat vineri demisia şefului de secţie, în urma controalelor efectuate de Ministerul Săntăţii în cadrul unităţii medicale şi a deficienţelor descoperite.
„Şeful Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă şi nepăsare. Aroganţa şi indolenţa sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar. La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Alinei, şeful de secţie se află încă în concediu, pe care şi l-a prelungit chiar. Fără nicio declaraţie sau poziţie publică (sau privată), fără explicaţii, fără empatie, nu numai faţă de pacienţi, ci inclusiv faţă de întreaga echipă medicală. Nu mai este loc de sugestii sau de politeţuri din partea mea: cer public şi imperativ demisia imediată a acestui şef de secţie!” a mai spus Alexandru Rogobete.