Alertă în Tulcea: Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol după detectarea unei noi ţinte aeriene. Update

Alertă în Tulcea: Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol după detectarea unei noi ţinte aeriene. Update

O nouă alertă aeriană a fost declanşată în nordul judeţului Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat cinci drone în apropierea frontierei cu Ucraina. Una dintre ţinte a pătruns în spaţiul aerian al României, unde a rămas aproximativ 10 minute. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei.

UPDATE joi, 13 august, ora 10:15. Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a identificat la ora 09:02 o ţintă aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina, informează MApN.

Pentru monitorizarea situaţiei, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aparţinând Bazei 86 Aeriene Borcea, au fost ridicate de la sol la ora 09:20.

Totodată, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la necesitatea alertării populaţiei din judeţul Tulcea. Începând cu ora 09:13, autorităţile au transmis un mesaj RO-Alert.

 

- Ştire iniţială -

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a identificat, în noaptea de 12 spre 13 august, un grup de cinci ţinte aeriene în zona localităţii Ismail, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei fluviale cu România.

Incidentul a fost înregistrat la ora 01.27, iar autorităţile au decis alertarea populaţiei din nordul judeţului Tulcea. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert la ora 01.30.

„Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, în noaptea de 12 spre 13 august, la ora 01.27, un grup de cinci ţinte aeriene în zona localităţii Ismail, deasupra teritoriului ucrainean, în proximitatea frontierei fluviale cu România.

Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, care a transmis un mesaj RO-Alert la ora 01.30”, anunţă, joi dimineaţă, Ministerul Apărării.

Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol

Pentru monitorizarea situaţiei, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea, au fost ridicate de la sol.

În acelaşi timp, radarele de la sol au urmărit una dintre ţintele aeriene, care a pătruns în spaţiul aerian naţional, la aproximativ doi kilometri sud de localitatea Pardina.

„Ţinta a evoluat aproximativ 10 minute în spaţiul aerian naţional, de-a lungul braţului Chilia, după care a părăsit teritoriul României spre Ucraina, la aproximativ 13 km sud-vest de localitatea Chilia Veche. La scurt timp după ieşirea din spaţiul aerian al României, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean”, precizează ministerul.

Alerta aeriană a încetat după mai bine de o oră

Ţinta a părăsit ulterior teritoriul României şi s-a îndreptat către Ucraina. Potrivit Ministerului Apărării, alerta aeriană instituită în nordul judeţului Tulcea a fost menţinută până la ora 02.42.

Autorităţile române au continuat monitorizarea situaţiei şi au transmis informaţiile către structurile aliate. Ministerul Apărării Naţionale precizează că supraveghează permanent spaţiul aerian şi informează în timp real aliaţii în cazul unor astfel de incidente.

Afla mai multe despredronealerta aerianamapn
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI