Un hotel de cinci stele din municipiul Iaşi a fost evacuat joi, după ce pe adresa de e-mail a unităţii a fost primit un mesaj de ameninţare cu bombă. Incidentul a avut loc la hotelul Pleiada, situat în zona Bucium, iar la faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale forţelor de ordine.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, sesizarea a fost făcută prin apel la 112, iar verificările efectuate în incinta unităţii nu au confirmat existenţa unui dispozitiv exploziv. Aproximativ 50 de persoane cazate în hotel, precum şi angajaţii, au fost evacuate preventiv, fără a se înregistra incidente.
Surse din anchetă arată că mesajul transmis pe e-mail conţinea ameninţări privind detonarea unui presupus dispozitiv exploziv de la distanţă, în termen de 48 de ore, însă autorităţile nu au identificat elemente care să susţină veridicitatea acestora.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele incidentului şi pentru identificarea persoanei care a transmis mesajul, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.






