Alertă cu bombă în Portul Constanţa. Autorităţile verifică un mesaj primit la Autoritatea Navală Română

Alertă cu bombă în Portul Constanţa. Autorităţile verifică un mesaj primit la Autoritatea Navală Română

O alertă privind existenţa unor bombe în zona Terminalului de Pasageri din Portul Constanţa a fost transmisă miercuri, după ce un angajat al Autorităţii Navale Române a primit un mesaj audio înregistrat pe reţeaua telefonică a instituţiei. Autorităţile au demarat verificările, iar prefectul judeţului Constanţa a precizat că, în acest moment, nu sunt motive de îngrijorare şi nu a fost dispusă evacuarea portului.

Potrivit prefectului Adrian Picoiu, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 11:26, angajatul ANR anunţând că a recepţionat un mesaj audio în limba română referitor la existenţa unor dispozitive explozive în zona Terminalului Pasageri din Portul Constanţa.

„Structurile cu atribuţii în domeniu desfăşoară verificări şi monitorizează situaţia. Nu sunt dispuse măsuri de evacuare în Port. Am rugămintea la calm şi transmit populaţiei că nu sunt elemente de îngrijorare şi să aibă încredere în instituţiile statului”, a declarat prefectul judeţului Constanţa.

Iniţial, informaţiile apărute în spaţiul public indicau că alerta ar fi vizat Terminalul de Pasageri din Portul Constanţa. Accesul în zona respectivă a fost restricţionat temporar, iar persoanele aflate în apropiere au fost îndepărtate preventiv.

Echipele specializate continuă verificările pentru stabilirea situaţiei şi pentru identificarea autorului mesajului.

Afla mai multe desprealerta bombaportul costantaanr
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI