Alegeri Franţa, primele rezultate. Partidul lui Le Pen şi Bardella e pe primul loc, cu 34% din voturi

Alegeri Franţa, primele rezultate. Partidul lui Le Pen şi Bardella e pe primul loc, cu 34% din voturi

Extrema dreaptă se clasează detaşat pe primul loc în primul tur al alegerilor legislative din Franţa, în timp ce tabăra lui Macron se situează pe poziţia a treia, potrivit estimărilor institutelor de sondaje, relatează Agerpres.

Partidul de extrema dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN) şi aliaţii săi sunt cu mult înainte în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa, cu peste 34% din voturi, potrivit unor estimări iniţiale.

Extrema dreaptă se distanţează în acest stadiu de alianţa de stânga a Noului Front Popular (28,5% la 29,1%) şi chiar mai mult de tabăra lui Emmanuel Macron (20,5 la 21,5%), conform acestor prime estimări. RN ar obţine o mare majoritate relativă în Adunarea Naţională sau chiar o majoritate absolută, conform previziunilor.

Francezii au fost chemaţi duminică la urne pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate, un scrutin care ar putea duce la formarea primului guvern de extrema-dreaptă al ţării de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, o posibilă schimbare radicală în centrul Uniunii Europene, notează Reuters.

 

Afla mai multe desprealegerifranta
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt