Alcaraz a triumfat la China Open, după ce l-a învins pe liderul ATP Jannik Sinner pentru a treia oară în acest an

Alcaraz a triumfat la China Open, după ce l-a învins pe liderul ATP Jannik Sinner pentru a treia oară în acest an

Spaniolul Carlos Alcaraz şi-a continuat anul perfect împotriva marelui său rival Jannik Sinner cu o victorie captivantă în finala de miercuri, de la China Open.

Spaniolul s-a impus cu 6-7(6), 6-4, 7-6 (3) în faţa lui Sinner, numărul unu mondial, şi a câştigat titlul la turneul ATP 500 de la Beijing.

Alcaraz conduce acum cu 6-4 în confruntările directe cu Sinner, după ce a câştigat toate cele trei întâlniri din acest sezon (Indian Wells, Roland Garros, Beijing).

„Am avut şansele mele în primul set, dar nu le-am fructificat”, a declarat Alcaraz. „Trei mingi de set, nu am reuşit. Dar, în general, sunt mândru de mine pentru felul în care am [jucat] meciul, pentru felul în care am gestionat totul. A fost un moment destul de bun, un meci destul de bun. Sunt foarte fericit că în setul al treilea, chiar dacă a făcut break şi a fost foarte strâns, mi-am dat şansa să continui, jucând agresiv şi la final sunt foarte fericit că am reuşit”, a mai spus spaniolul, potrivit news.ro.

Alcaraz a mai triumfat în 2024 la Wimbledon, Roland Garros şi Indian Wells.

 

 

Afla mai multe desprealcarazsinnertenis
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt