Ajutor de stat de 3,9 miliarde lei pentru închiderea etapizată a minelor din Valea Jiului

Ajutor de stat de 3,9 miliarde lei pentru închiderea etapizată a minelor din Valea Jiului

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de lei pentru societatea Complexul energetic Valea Jiului S.A pentru implementarea etapizată a planului de închidere a exploatărilor miniere în perioada 2025 – 2032.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat, la Palatul Victoria, că Guvernul a transpus astfel decizia aprobată la nivelul Comisiei Europene, scrie Agerpres.

„Într-adevăr, în Valea Jiului, în ultimii doi ani, doi ani şi jumătate, am trecut de la o companie care era practic în faliment, Complexul energetic Hunedoara, am realizat o dare în plată foarte complicată pe o nouă companie – Complexul energetic Valea Jiului, după care am început un amplu proces de negociere cu Comisia Europeană pentru aprobarea unui ajutor de stat. În toate statele europene punerea în siguranţă a exploatărilor miniere s-a făcut cu ajutor de stat, deci cu sprijin, pentru că implică anumite costuri de extragere a rezervei deschise de cărbune, de punere în siguranţă a exploatărilor, de ecologizare a perimetrelor. Astăzi, Guvernul României a transpus, prin ordonanţă de urgenţă, decizia aprobată la nivelul Comisiei Europene pentru o sumă totală de 3,9 miliarde de lei până în 2032”, a afirmat Burduja.

Potrivit acestuia, aceşti bani merg către închiderea şi punerea în siguranţă a celor patru mine din Valea Jiului: Lonea, care se va închide la finalul acestui an, Lupeni – la 30 iunie 2026 şi Vulcani şi Livezeni – la finalul anului 2030.

„Aceste cheltuieli sunt necesare, dar, în acelaşi timp, sunt foarte strict monitorizate. Prin cadrul normativ pe care l-am adoptat şi în prezent şi în trecut există o verificare la nivelul Ministerului Energiei, există o verificare printr-un expert independent pe care, până în luna iunie, Ministerul Energiei îl va contracta şi care va analiza, din punct de vedere tehnic, toate lucrările, toate deconturile şi, bineînţeles, există şi un rol al Curţii de Conturi. Deci, le transmit celor de la Complexul energetic Valea Jiului să fie extrem de atenţi cu modul în care cheltuie banul public, modul în care gestionează aceste cheltuieli”, a completat Sebastian Burduja.

Afla mai multe desprevalea jiuluimine
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: