Aglomeraţie la cazarea în căminile studenţeşti

Aglomeraţie la cazarea în căminile studenţeşti

A fost forfotă mare la Iaşi, cu o jumătate de lună înainte de începerea anului universitar. Proaspeţii studenţi au dat năvală pentru a prinde camere în cămine. La Universitatea de Ştiinţele Vieţii "Ion Ionescu de la Brad" sunt peste 1700 de locuri.

Cele mai multe vor fi ocupate de tineri din mediul rural, al căror buget este până în o mie de lei. Şi studenţii cu posibilităţi materiale şi-au căutat astăzi cazare. Nu la cămine, ci în apartamentele din oraş unde chiriile ajung şi la 600 de euro pe lună. 

Ioan a fost printre primii studenţi care s-au cazat. Fiind dintr-una dintre localităţile din mediul rural ieşean, el a ales căminul Universităţii pentru că este mai ieftin. Şi Paula, dar şi alţi colegi, au ales căminul din acelaşi motiv ca şi Ioan. Pentru a se caza aici ei vor trebui să plătească doar 245 de lei pe lună.

Reprezentanţii Universităţii Ştiinţelor Vieţii din Iaşi spun că niciodată nu a fost aşa de agitaţie în prima zi de cazare. Alţi studenţi au preferat să aleagă chiria în apartamente sau garsoniere din oraş, deşi preţurile sunt cu 25 la sută mai mari decât anul trecut. Agenţiile imobiliare sunt tot mai căutate în această perioadă. Preţul unui apartament închiriat creşte cu cât zona este mai aproape de centrul oraşului sau de universităţi. Pentru un apartament cu două camere se poate plăti o chirie de peste 600 de euro.
Dacă la cămine locurile sunt ocupate imediat, când este vorba de chirii tinerii au oferte multe, dar puţini îşi permit totuşi o chirie de lux.
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt