Un nou episod al conflictului intern din PNL ajunge pe masa judecătorilor. Adrian Veştea şi alţi 15 liberali contestă organizarea Congresului extraordinar din 21 iunie şi acuză conducerea partidului că încalcă prevederile statutare. Dosarul va fi analizat de Tribunalul Ilfov la începutul lunii iulie.
Grupul de 16 liberali care îl susţin pe Adrian Veştea a depus o nouă sesizare la Tribunalul Ilfov, vizând de această dată modul în care au fost convocate Consiliul Naţional şi Congresul extraordinar programat pentru duminică, 21 iunie.
Potrivit informaţiilor publicate de Digi24.ro, contestatarii susţin că procedurile au fost declanşate fără respectarea termenelor prevăzute de statutul partidului. Printre semnatarii documentului se află nume importante din PNL, precum Monica Anisie, Alina Gorghiu, Sorin Cîmpeanu, Adrian Veştea, Nicoleta Pauliuc şi Ionuţ Stroe.
Pe lângă noua sesizare, surse citate de Digi24.ro arată că a fost formulată şi o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Naţional Liberal şi a preşedintelui formaţiunii. Reclamanţii solicită plata unor daune morale în valoare totală de patru milioane de lei, echivalentul a 250.000 de lei pentru fiecare dintre cei 16 semnatari.
În documentele depuse la instanţă sunt invocate mai multe nereguli, printre care convocarea Congresului de către Biroul Politic Naţional, deşi această atribuţie ar reveni Consiliului Naţional, crearea unui organism nerecunoscut de statut, comprimarea termenelor de organizare la doar patru zile şi introducerea votului deschis în locul celui secret.
Dosarul urmează să fie dezbătut pe 3 iulie. Acţiunea vine la doar o zi după o altă sesizare depusă de aceeaşi grupare de liberali împotriva a două decizii ale Biroului Politic Naţional. Tribunalul Ilfov a admis atunci solicitarea, iar conducerea PNL a anunţat că va contesta hotărârea instanţei.







