Administratorul unei galerii de artă a fost reţinut de poliţişti deoarece, în perioada decembrie 2020 - iunie 2021, şi-ar fi însuşit mai multe tablouri semnate de autori precum Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Theodor Pallady, în vederea vânzării, prejudiciul produs fiind de peste 230.000 de euro.
Operele de artă au fost date în urmărire naţională şi internaţională.
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în aplicare, marţi, două mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti, şi mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere, fals material în înscrisuri oficiale şi folosirea instrumentelor false", informează DGPMB.
"Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, administrator al unei galerii de artă, şi-ar fi însuşit şi ar fi dispus pe nedrept de mai multe tablouri, lăsate în custodie de către persoana vătămată - opere semnate de autori precum Grigorescu, Luchian, Petraşcu, Iser, Tonitza, Băncilă, Mutzner, Pallady, Aman, în vederea vânzării", arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere, fals material în înscrisuri oficiale şi folosirea instrumentelor false, cu bărbatul în stare de reţinere.
Sursa: Agerpres