Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, anunţă că România a primit, în ultimii ani, aproximativ 12 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, fonduri europene alocate din diverse surse, de la apeluri de proiecte până la PNRR. Toate proiectele finanţate din fonduri europene sunt monitorizate, subliniază comisarul.
„În ultimii ani, cred că România a primit undeva la 12 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, ceea ce este cel mai mult vreodată. Deci este o sumă foarte mare. Îmi place să constat faptul că România e în pline şantiere. Noi le monitorizăm pe cele care sunt finanţate cu banii noştri”, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, sâmbătă, la Prima TV.
Vălean a precizat că, numai din fondurile pe care le gestionează în calitate de comisar european, a alocat aproximativ 1,8 miliarde de euro dintre cele primite de România, prin apelurile de proiecte, alte 9 miliarde fiind alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
O sumă importantă a fost alocată şi pentru structura de la frontierele României, precizează ea.
Unele dintre proiecte sunt finalizate, altele sunt în faza de studii de fezabilitate, iar altele sunt în faza în care încep lucrările, iar pentru toate fondurile fiind deja alocate, subliniază comisarul european.
Aceasta spune că există un grup de consultanţă pentru România, creat la nivel european, acest grup propunând inclusiv soluţii pentru unele proiecte.
Vălean mai spune că, dacă ar deţine funcţia de ministru al Transporturilor, ar avea ca prioritate cheltuirea fondurilor pe care le-ar avea la dispoziţie.