Acord politic în UE privind rezerva de solidaritate, esenţială pentru implementarea Pactului pentru migraţie şi azil

Acord politic în UE privind rezerva de solidaritate, esenţială pentru implementarea Pactului pentru migraţie şi azil

Statele UE au ajuns luni la un acord politic în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne privind stabilirea rezervei anuale de solidaritate pentru 2026, care este unul dintre principalele elemente ale Pactului pentru migraţie şi azil şi este menit să asigure sprijin efectiv pentru acele state membre care sunt sub presiunea migraţiei, scrie Agerpres.

Pactul, care va începe să se aplice de la 12 iunie 2026, ar trebui să facă sistemul european de azil mai eficient. Pe de altă parte, Pactul conţine reguli clare privind responsabilitatea pentru procesarea aplicaţiilor de azil. În acelaşi timp, el are drept scop reducerea numărului intrărilor ilegale şi furnizează măsuri de solidaritate între statele membre pentru a uşura povara asupra acelor ţări unde ajung cei mai mulţi dintre migranţi. Pe termen lung, Pactul ar trebui să contribuie la reducerea presiunii migratorii asupra tuturor statelor membre, informează un comunicat al Consiliului UE.

Nevoile de solidaritate pentru 2026 reflectă faptul că ciclul anual de management al migraţiei va începe să fie implementat de la 12 iunie 2026. Numărul de referinţă pentru rezerva de solidaritate pentru 2026 este de 21.000 de relocări, alte eforturi de solidaritate sau contribuţii financiare de 420 de milioane de euro, se menţionează în comunicatul citat.

În timpul Forumului privind Solidaritatea la nivel înalt, care a avut loc între 18 şi 27 noiembrie 2025, statele membre s-au angajat la contribuţii de solidaritate, care sunt de trei feluri: transferuri (relocări), contribuţii financiare sau măsuri alternative de solidaritate. Depinde de fiecare stat să decidă pentru ce tip de solidaritate se angajează, având la îndemână şi posibilitatea de a se angaja la o combinaţie de măsuri diferite.

Plecând de la evaluarea criteriilor cantitative şi calitative prevăzute în Pact, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că Cipru, Grecia, Italia şi Spania se află sub presiune migratorie. Aceste ţări pot beneficia de măsuri de solidaritate din rezerva de solidaritate.

Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia şi Polonia au fost identificate drept ţări care se confruntă cu probleme semnificative în ceea ce priveşte migraţia din cauza presiunii migratorii cumulative din anii precedenţi. Aceste state au posibilitatea de a cere o deducere totală sau parţială a contribuţiilor lor la rezerva de solidaritate.

Un alt grup de ţări considerat în risc de presiune migratorie va avea acces la instrumente specifice de sprijin ale UE, care includ asistenţă din partea agenţiilor UE şi sprijin din fondurile UE.

După acordul politic de luni asupra rezervei de solidaritate, Consiliul va trebui să adopte oficial şi o decizie de implementare, ceea ce ar urma să se întâmple înainte de 31 decembrie 2025.

Mecanismul de solidaritate a fost stabilit de regulamentul de management al migraţiei şi azilului, care este una dintre componentele cheie ale pactului privind migraţia şi azilul.

Pactul constă în zece legi ale UE care abordează toate aspectele gestionării migraţiei şi azilului, de la verificarea migranţilor ilegali când ajung la frontiera UE, până la a determina care stat este responsabil pentru procesarea solicitării de azil. 

Afla mai multe desprepactmigratie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt