Cancelarul german Olaf Scholz a semnat vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită la Berlin, un acord de securitate catalogat drept ”istoric” de către cancelar, care a dat asigurări cu privire la hotărârea sa de a susţine Ucraina ”atât timp cât este necesar” împotriva agresorului rus, şi care prevede un ajutor militar suplimentar german - imediat - în valoare de 1,1 miliarde de euro, relatează AFP.
”La doi de la începutul acestui război îngrozitor, transmitem azi (vineri) un mesaj foarte clar preşedintelui rus (Vladimir Putin): nu ne vom slăbi susţinerea Ucrainei”, a avertizat cancelarul german într-o conferinţă de presă comună cu Volodimir Zelenski.
O ilustrare a acestui angajament, documentul semnat prevede un ajutor militar suplimentar şi imediat în sumă de 1,1 miliarde de euro.
Berlinul este prima etapă a unui turneu euorpean al preşedintleui ucrainean, pe care-l întreprinde cu scopul de a cere o creştere a susţinerii militare a Ucrainei, aflată în mare dificultate împotriva Rusiei.
Ziua de vineri a fost marcată de anunţul morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi.
Volodimir Zelenski a subliniat că este necesar ca Vladimir Putin ”să dea socoteală pentru crimele sale”.
Preşedintele ucrainean a sosit vineri seara la Paris, pentru a semna un acord de acelaşi tip cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
”Eforturile de azi în favoarea Ucrainei nu sunt nimic în comparaţie cu cele pe care ar trebui să le facem împotriva unei Rusii care s-ar simţi victorioasă”, a subliniat ministrul francez de Externe Stéphane Séjourné într-un editorial publicat vineri în cotidianul francez Le Monde.
Aceste acorduri de securitate sunt menite să ofere Kievului garanţii ale unei susţineri pe termen lung, înaintea unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO.
Regatul Unit a fost primul care a încheiat un astfel de acord, într-o vizită a premierului Rishi Sunak la Kiev, la 12 ianuarie.
Volodimir Zelenski îşi continuă sâmbătă mini-turneul diplomatic la Conferinţa Securităţii de la Munchen (MSC), o reuniune anuală a elitei geopolitice, în sudul Germaniei.
El urmează să susţină un discurs şi să participe la o serie de discuţii bilaterale, inclusiv cu vicepreşedinta americană Kamala Harris.
Aproximativ 180 de reprezentanţi guvernamentali de rang înalt participă la acest ”Davos al Apărării”, inclusiv secretarul de Stat american Antony Blinken, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen sau ministrul chinez de Externe Wang Yi.
La ultimul summit NATO, la Vilnius, în iulie 2023, statele membre ale NATO, cu Statele unite şi Germania în frunte, au dezamăgit aşteptări ale Ucrainei - şi multor ţări din Europa de Est - prin faptul că nu au stabilit un calendar al unei aderări a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.
Puterile din cadrul G7 au decis, astfel, să negocieze cu Kievul parteneriate bilaterale.