Acciza la motorină, redusă cu 20% de Ministerul Finanţelor. Măsura intră în vigoare de duminică

Acciza la motorină, redusă cu 20% de Ministerul Finanţelor. Măsura intră în vigoare de duminică

Ministerul Finanţelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026. Măsura vine după creşterea puternică a cotaţiilor internaţionale şi a preţurilor la pompă şi urmăreşte să limiteze presiunea asupra consumatorilor şi companiilor.

Ministerul Finanţelor anunţă aplicarea unei reduceri temporare de 20% a accizei la motorina standard, începând de duminică, 16 august. Măsura va fi valabilă până la sfârşitul lunii şi este aplicată în baza mecanismului introdus prin Legea nr. 162/2026.

Reducerea este de 560,86 lei pentru 1.000 de litri, respectiv 663,75 lei pentru o tonă. Astfel, în perioada 16-31 august, acciza pentru motorina standard comercializată pe piaţa internă va ajunge la 2.243,43 lei/1.000 de litri, respectiv 2.654,99 lei/tonă.

Decizia vine în contextul unor creşteri importante ale preţurilor de pe piaţa internaţională şi de la pompă.

Cotaţiile Platts au crescut cu peste 34%

Potrivit Ministerului Finanţelor, pentru perioada analizată, variaţia cotaţiilor Platts pentru motorină este de +34,13%, în timp ce preţul mediu la pompă al motorinei standard a crescut cu 23,01%.

„Am construit acest mecanism tocmai pentru ca statul să poată interveni rapid şi ţintit atunci când evoluţiile din piaţă o cer, fără măsuri fiscale fixe care să producă efecte bugetare indiferent de condiţiile reale.

Datele pentru a doua jumătate a lunii august arată presiuni semnificative: cotaţiile Platts pentru motorină au crescut cu peste 34%, iar preţul mediu la pompă cu peste 23%. În aceste condiţii, mecanismul se activează şi acciza scade cu 20%.

Este o intervenţie temporară, calibrată pe evoluţia pieţei, prin care reducem presiunea asupra populaţiei şi companiilor, păstrând în acelaşi timp controlul asupra impactului bugetar.

Vom reevalua situaţia la fiecare două săptămâni şi vom adapta intervenţia în funcţie de date”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.

Măsura vizează şi firmele

Ministerul Finanţelor precizează că mecanismul permite ajustarea temporară a accizei în funcţie de evoluţia pieţei. Evaluarea se realizează o dată la două săptămâni, astfel încât intervenţia fiscală să poată fi modificată în funcţie de datele disponibile.

Reducerea accizei este menită să atenueze efectul creşterii cotaţiilor internaţionale asupra costurilor suportate de populaţie şi companii.

Măsura este relevantă în special pentru sectoarele transportului şi logisticii, unde preţul motorinei are un impact direct asupra costurilor de operare. Aceste costuri se pot reflecta ulterior şi în preţurile unei game largi de bunuri şi servicii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI