Abandonat şi de mamă şi de stat

Abandonat şi de mamă şi de stat

Femeia care şi-a abandonat copilul de 4 ani pe stradă ar fi vrut recent să îl dea în grija statului şi ar fi mers cu el la
Protecţia Copilului Galaţi. Cei de acolo i-au transmis că trebuie să se ducă în judeţul Constanţa, acolo unde are
domiciliul în acte. Femeia a refuzat însă, pe motiv că se teme de mama ei, care e violentă şi ar fi obligat-o în trecut să meathă la cerşit. După ce a petrecut 24 de ore după gratii, tânăra de 29 de ani a fost plasată sub control judiciar.

Femeie de 29 de ani nu îşi mai dorea copilul în viaţa ei. Aşa că l-a abandonat pe stradă, după ce l-a minţit că merge să cumpere covrigi. Susţine însă că înainte ar fi încercat să îl dea în grija statului. S-ar fi prezentat la Protecţia Copilului Galaţi, judeţ unde s-a mutat acum trei săptămâni, la un bărbat pe care l-a cunoscut pe o reţea de socializare. Numai că cei de acolo ar fi trimis-o în judeţul unde are domiciliul, Constanţa. Varianta este confirmată de sora concubinului. Care spune că după ce aflat de ce s-a întâmplat cu băieţelul, a sunat să
se intereseze de starea lui.

Cei de la Protecţia Copilului Galaţi recunosc că femeia de 29 de ani li s-a adresat, dar spun că pentru altă problemă.

Cu toate acestea va fi demarată o anchetă internă. Şi avocata femeii încearcă să arunce vina pe autorităţi.

Băieţelul de patru ani a primit asistenţă psihologică şi va ajunge la un asistent maternal. Tatăl lui biologic se află după gratii.Acolo ar putea ajunge şi mamă , dacă va fi găsită vinovată pentru abandon. Peste 50.000 de copii din România se află în sistemul de protecţie de stat, după ce au fost abandonaţi de părinţi. Trauma prin care trec este înfiorătoare.

Sărăcia este cea mai frecventă cauză a abandonului, urmată de găsirea unui nou partener în cazul părinţilor singuri, precum şi de lipsa educaţiei sexuale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt