Fostul preşedinte american Barack Obama şi soţia sa, Michelle, şi-au anunţat susţinerea pentru candidatura Kamalei Harris la preşedinţie, într-un videoclip de circa un minut care a surprins convorbirea telefonică privată purtată de aceştia cu actuala vicepreşedintă, transmite Agerpres.
”Am sunat să-ţi spunem că Michelle şi cu mine suntem foarte mândri să te susţinem şi să facem tot ceea ce putem ca să treci prin aceste alegeri şi spre Biroul Oval”, i-a transmis Obama lui Harris.
”Sunt mândră de tine. Va fi istoric”, i-a spus şi fosta Primă Doamnă actualei vicepreşedinte.
Candidatura surpriză a lui Harris împotriva rivalului republican Donald Trump continuă să câştige tot mai mulţi susţinători, donatori şi politicieni la mai puţin de o săptămână după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din cursă pe fondul scăderii în sondaje.
Obama a păstrat iniţial o rezervă chiar şi după ce Biden, fostul său vicepreşedinte, a anunţat că o lasă pe Harris ca prezumtivă moştenitoare. Potrivit unor surse, Obama nu a vrut să influenţeze procesul prin care Partidul Democrat îşi desemnează candidatul la preşedinţie.