A treia rundă de negocieri

A treia rundă de negocieri
Profimedia

Un nou convoi ONU este aştepat astăzi să evacueze ultimii civili rămaşi în uzina Azovstal. Asta, deşi nu a fost stabilit un
armistiţiu al luptelor. Mai mult, ruşii bombardează necontenit Mariupolul. Capturarea lui este extrem de importantă pentru
Putin, care doreşte să sărbătorească o victorie simbolică pe data de 9. ONU a cerut din nou încetarea războiului în timp
ce ministerul afacerilor externe al Ucrainei cere din nou armament pentru apărarea ţării.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres a anunţat că până acum, 500 de oameni au fost evacuaţi cu sprijinul Crucii
Roşii şi al Naţiunilor Unite. Aproximativ 200 de civili şi un număr necunoscut de soldaţi se află încă în subsolurile
uzinei, unde nu au apă şi mâncare. Atsăzi, aceştia ar trebui să fie evacuaţi dar acest lucru se va face sub bombardamentele ruşilor. Deşi ruşii au anunţat iniţial că vor înceta focul pe durata evacuărilor, ucrainenii spun că acest lucru nu a fost respectat. De asemenea, ONU şi mai multe state au făcut apel la încetarea războiului iar Volodimir Zelenski a transmis şi el un mesaj în acest sens.

”Dacă toată lumea ar fi la fel de curajoasă precum Ucraina şi Marea Britanie , am fi us deja capăt războiului”, a mai transmis Volodimir Zelenski. Oficiali de la Kremlin au anunţat că este la curent cu faptul că SUA dar şi alte state membre NATO furnizează în mod constant informaţii secrete Kievului. De asemenea, Kremlinul a transmis Occidentului că sprijinul oferit Ucrainei împiedică finalizarea rapidă a ofensivei. De cealaltă parte, Pentagonul susţine că nu a sprijinit Ucraina în uciderea generalilor ruşi.

Între timp, Germania va livra Ucrainei şapte obuziere autopropulsate, pe lângă cinci tunuri pe care Olanda le-a
promis deja ţării. Deşi Ucraina continuă să primească ajutor militar, minsitrul afacerilor externe al Ucrainei cere în
continuare tancuri occidentale pentru militarii care apără ţara de invazia rusă.

De la începutul războiului, Ucraina a primit ajutor în valoare de 12 miliarde de dolari.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt