A intrat în spital să fure medicamente

A intrat în spital să fure medicamente
foto: captura Instagram/Tudor Duma

Tudor Duma, prietenul lui Vlad Pascu, a intrat noaptea trecută în spitalul Floreasca din Bucureşti, în căutare de medicamente. Tânărul a filmat totul şi a postat pe Instagram, să se laude. A arătat că are la el un cuţit, dar şi cum a furat la un moment dat ser fiziologic, pentru că nu a găsit altceva. Acum e anchetă administrativă în spital. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional. 

Timp de mai multe minute, Tudor Duma, zis Maru, se plimbă nestingherit prin Spitalul Floreasca. Pentru că a reuşit să deschidă uşa depozitului, a mers mai departe prin farmacie. În filmarea, pe care chiar el a încărcat-o pe internet, arată şi că are un cuţit la el. În cele din urmă, dezamăgit că nu a găsit ceea ce căuta, a ieşit din spital. 

Cei de la spital şi-au dat seama dimineaţa că ceva e în neregulă. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, tânărul nu a intrat pe la Camera de Gardă. Cel mai probabil, ar fi folosit intrarea pentru aparţinători.
După doar câteva ore de la filmare, Tudor Duma a fost ridicat de mascaţi şi dus la DIICOT, în dosarul Hydra. Tânărul nu este străin de poliţie. Anul trecut, propriul tată a cerut ordin de protecţie împotriva lui, după ce, drogat fiind,  l-a îmbrâncit.În camera lui, poliţiştii au găst şapte cuţite şi o sabie de un metru. 
 
 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt