A început misiunea pompierilor români în Grecia

A început misiunea pompierilor români în Grecia

Prima misiune a pompierilor români în Grecia a început în această dimineaţă. Operaţiunea salvatorilor s-a desfăşurat în zona Spathari de pe insula Evia, acolo unde flăcările mistuie de şase zile întreaga zonă. Deşi incendiile din nordul Atenei au reuşit să se mai domolească, pericolul este departe de a fi dispărut.

Într-o primă fază, 35 de subofiţeri români, alături de şase autospeciale şi două cisterne, au fost mobilizaţi în lupta cu flăcările de pe insula Evia. Alături de ei se află patru ofiţeri români, responsabili de coordonarea primei misiuni de intervenţie şi menţinerea unei legături permanente cu autorităţile elene. Insula Evia este în continuare devastată de incendiile masive de vegetaţie.

Mii de hectare de pădure din partea de nord a insulei au fost afectate, iar zeci de sate au fost evacuate. În total, peste 570 de pompieri se luptă cu flăcările din această zonă, iar la această cifră contribuie şi ajutoarele venite din ţări precum România, Franţa, Egipt, Elveţia şi Spania.

Mii de oameni de pe insula Evia şi-au părăsit casele, iar cei rămaşi fac tot ce le stă în putinţă pentru a încerca să mai salveze ceva.

În această dimineaţă, situaţia părea să se fi stabilizat în zona de nord din jurul capitalei Atena. Cu toate acestea,
temperaturile extrem de ridicate din termometre menţin ameninţările în ceea ce priveşte izbucnirea unor noi incendii violente.

În ultimele 11 zile, peste 56 de mii de hectare din Grecia au ars din cauza incendiilor de vegetaţie masive. În prezent, sunt active 55 de focare, iar cinci dintre acestea sunt de proporţii colosale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: