Piromanul care a terorizat oraşul Galaţi, după ce a incendiat mai multe apartamente la intervale scurte de timp, a fost prins de poliţie. Răzbunarea l-ar fi împins pe bărbatul de 50 de ani la aceste gesturi extreme. Acum a fost arestat preventiv şi riscă până la zece ani de închisoare.
Individul de 50 de ani a semănat panică în două cartiere din Galaţi, după ce a pus cocktail-uri cu substanţe inflamabile în faţa uşilor a două apartamente, la distanţă mică de timp - din răzbunare. Nu s-a oprit aici şi a incendiat şi câteva pubele de gunoi.
Pe proprietarul unuia dintre apartamente l-ar cunoaşte şi ar fi vrut să se răzbune, după ce ar fi fost dat afară din gazdă. Cealaltă locaţie, însă, unde vâlvătaia a făcut ravagii, ar fi încendiat-o „din greşeală”.
Toată scara a fost evacuată de urgenţă.
Potrivit poliţiştilor, incendiatorul, de loc din Vaslui, a mai fost în atenţia poliţiştilor şi în trecut.
Suspectul nu şi-a recunoscut faptele în faţa anchetatorilor. El este acuzat de distrugere calificată, dar riscă să fie cercetat chiar pentru tentativă de omor.