A confundat piscina cu... fântâna

A confundat piscina cu... fântâna

Fântâna din centrul Timişoarei, proaspăt renovată cu peste 100.000 de euro, s-a transformat în piscină. Un bărbat, băut bine, a făcut minute bune baie sub privirile a zeci de trecători. A fost scos în cele din urmă din apă de poliţiştii locali şi predat ambulanţei. Fântâna este în centrul unui scandal de când le-a fost prezentată timişorenilor. Bănăţenii o asemuiesc fie cu o uriaşă oală de lut, fie cu una ceramică de Horezu, sau cu o felie de somon fume. Şi asta din cauza culorii.

El este timişoreanul care a stabilit că fântâna seamănă foarte mult cu o cadă. S-a dezbrăcat sub privirile trecătorilor şi a început să se spele, chiar dacă afară erau doar 9 grade. În cele din urmă, doi poliţişti locali au reuşit să-l convingă să iasă din fântână. Ambulanţa l-a preluat şi l-a transportat la spital. După cateva ore. bărbatul era din nou în centrul oraşului.

Fântâna este subiect intens de discuţie pe reţelele de socializare încă de când a fost prezentată publicului, in urmă cu două zile. Timişorenii şi nu doar ei sunt revoltaţi de aspectul fântânii. Majoritatea s-a plâns de culoarea folosită, iar alţii de calitatea lucrărilor.

Chiar şi aşa, fântâna a fost astăzi cel mai pozat obiectiv turistic din centrul Timişoarei.

foto: news.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt