Putin, discurs dintr-o realitate paralelă
Realitatea descrisa de Vladmir Putin nu are nicio legatură cu realitatea trăită de oamenii din #Ucraina care de un an vad cum le sunt distruse familiile şi casele.
Realitatea descrisa de Vladmir Putin nu are nicio legatură cu realitatea trăită de oamenii din #Ucraina care de un an vad cum le sunt distruse familiile şi casele.
Trebuie să înţelegem din discursul lui Vladimir Putin că pericolul există şi că este real, a declarat realizatorul emisiunii România de la A la Z, Sabin Gherman.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, susţine un discurs în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus.
Miza strategică din Ucraina este enormă, fapt ce se reflectă în vizita preşedintelui Joe Biden la Kiev, a declarat la Prima News fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.
Ana, fostă pacientă a medicului care este acuzat că implanta dispozitive cardiace luate de la cadavre, a povestit la Prima News că a fost nevoie de intervenţia SMURD în timpul operaţiei pe care a suferit-o la Institutul Parhon.
Zeci de romi au mers în lanţuri prin Bucureşti, să amintească despre o pată neagră din istoria noastră: robia.
Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, a declarat luni, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News TV, că unica soluţie pe care o au astăzi şi crede că şi Europa e timpul să înţeleagă aceste lucru, este că teritoriul românesc de peste Prut tr.
Scene de coşmar în toiul nopţii în oraşul Roman.
Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Şalaru a declarat luni în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News Tv, că anul trecut a fost de mai multe ori la Kiev şi i s-a spus că Rusia pregăteşte o tentativă de lovitură de stat.
Siguranţa blocurilor din Bucureşti la cutremure este un subiect tot mai dezbătut în urma dezastrelor din Turcia şi Siria.
Băiatul de 10 ani sfâşiat de trei câini pe o stradă din Botoşani este în continuare în stare gravă.
Europarlamentarul Ramona Strugariu, copreşedinte REPER a declarat luni în emisiunea Proiect de Ţară: România, despre situaţia din Republica Moldova, că nu crede că va fi un război sau nu se va pune prea curând problema unei intervenţii militare în această ţară şi că cel mai importa.
Sfâşiată de propriul câine.
Sute de mii de elevi români îşi riscă viaţa zilnic în şcolile care pot deveni mormane de moloz la primul cutremur puternic şi nu există o evidenţă clară a acestor clădiri.
O urgenţă medicală s-a transformat într-un moment pe care o tânără o să-l ţină minte toată viaţa.
Papusi gigant, expoziţii, dar şi piese de teatru pentru copii.
Proprietarul câinilor care au atacat un copil de 10 ani pe o stradă din Botoşani a fost reţinut de către poliţişti.
Protestatarii pro-ruşi au ieşit în stradă la Chişinău.
Sunt ultimele două zile de aşteptare a banilor pentru energie, pentru cei care beneficiază de ajutorului de stat.
Timp de un an Timişoara este una dintre cele teri capitale europene ale culturii.
Un rucsac cu cele necesare pentru câteva zile.
Zona Olteniei nu se linişteşte deloc.
Medicul din Iaşi care le monta pacienţilor stimulatoare cardiace luate de la cadavre a fost arestat pentru 30 de zile.