50 de gospodării inundate la Brăila

50 de gospodării inundate la Brăila

Cincizeci de gospodării din localitatea Vădeni, care se află sub cod roşu de averse, sunt inundate şi se acţionează pentru scoaterea apei din curţile oamenilor.

"Acţionăm cu două buldoexcavatoare şi cu o vidanjă. Am vorbit şi cu cei de la ANIF să acţioneze pe partea de desecare, dar din cauza faptului că sunt descărcări electrice, se merge mai încet, de teamă să nu se ardă motoarele. Am avut ceva probleme şi în localităţile Pietroiu şi Baldovineşti, dar le-am rezolvat. Plouă foarte mult, iar din şanţuri apa a plecat spre curţile oamenilor. Avem aproximativ cincizeci de curţi inundate. Facem şi noi cât putem, înaintea focului şi a apei nu ai unde să te duci", a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Vădeni, Coman Stanca.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian, a declarat că în localitatea Vădeni ISU intervine cu două motopompe pentru evacuarea apei din gospodarii.

Localitatea Vădeni se află sub cod roşu de averse, care vor depăşi 35-40 l mp şi frecvente descărcări electrice

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: