Poliţiţiştii au confiscat 250 de litri de reactivi chimici expiraţi care ar fi urmat să ajungă în laboratoarele de
analize. Şi ca să vă daţi seama de dimensiunea problemei, asta înseamnă că aproximativ 50.000 de rezultate ar fi putut fi greşite. Totul vine în urma perchizţiilor de ieri din dosarul substanţelor toxice. Anchetatorii bănuiescă
că ani la rândul o companie ar fi vândut laboratorelor publice sau private de analize reactivi expiraţi sau de uz veterinar.
După percheziţii, probe din substanţele ridicate urmează să fie expertizate, pentru ca anchetatorii să aibă o imagine mai clară.
Întrebarea este cum au trecut până acum aceste produse de verificările instituţiilor abilitate.
Până acum, nici Parchetul şi nici Poliţia nu au dat numele firmei care comercializa reactivii cu probleme. Potrivit unor surse ar fi vorba despre o companie cu un singur acţionar în acte, dar cu o activitate extrem de diversă.
Medicul Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor, încearcă să îi liniştească pe pacienţii ale căror analize ar fi
putut fi compromise.
Ancheta în acest dosar este abia la început.