17 candidaturi admise pentru Primăria Capitalei. Două dosare respinse, iar un altul amânat

17 candidaturi admise pentru Primăria Capitalei. Două dosare respinse, iar un altul amânat

Biroul Electoral Municipal Bucureşti a stabilit, luni seară, configuraţia aproape finală a candidaţilor pentru Primăria Capitalei. Din cele 20 de dosare depuse cu doar câteva ore înainte de expirarea termenului-limită, 17 au fost admise, incluzând numele celor mai importanţi competitori din cursă. Două candidaturi au fost respinse, iar una a fost amânată pentru clarificări suplimentare.

Potrivit BEM Bucureşti, până la ora 20:00 fuseseră depuse în total 20 de dosare. Comisia a dat undă verde următoarelor candidaturi:

- Cătălin Drulă (USR)

- Ciprian Ciucu (PNL)

- Daniel Băluţă (PSD)

- George Valentin Burcea

- Anca Nicoleta Alexandrescu (Alianţa „Dreptate pentru Bucureşti”)

- Virgil Alexandru Zidaru

- Dănuţ Angelo Trifu

- Eugen Teodorovici

- Gheorghe Neţoiu

- Ioan Mihai Lasca (PPR)

- Vlad Gheorghe Dan

- Ana-Maria Ciceală (SENS)

- Oana Creţu (PSDU)

- Rareş Lazăr (România în Acţiune)

- Angela Negrotă

- Florea Liviu Gheorghe (PNT-MM)

- Gheorghe Macovei (PRM)

Nu au îndeplinit criteriile de validare dosarele depuse de Dumitrică Stan şi ASR Marcu Maria, ambii candidaţi independenţi. În cazul lui Dan Cristian Popescu, tot independent, BEM a decis amânarea verdictului.

Termenul-limită pentru depunerea oficială a candidaturilor la alegerile pentru Primăria Capitalei expiră în noaptea de 17 noiembrie, la ora 24:00, urmând ca lista finală a competitorilor să fie confirmată după soluţionarea tuturor contestaţiilor.

 

Afla mai multe despreprimaria capitalei
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt